LOCAL | Un botoșănean și-a incendiat iubita și a dat foc la casă
O femeie din localitatea botoșăneană Chișcovata, comuna Vorona, a trecut prin clipe de groază în această seară, când ,după o ceartă aprinsă, omul cu care trăia a încercat să îi dea foc. Apoi a dat foc la casă și s-a autoincendiat. Cei doi au fost preluați de cadrele medicale de la SMURD și transportați la Spitalul Județean ,,Mavromati”. Femeia era conștientă, cu arsuri la față si pe spate.
În urma acțiunii sale, au luat foc și bunuri din camera respectivă, focul extinzându-se inclusiv asupra autorului”, au declarat surse oficiale din cadrul IPJ Botoșani.
La fața locului s-a deplasat echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigții Criminale, pentru cercetarea și stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Cele două persoane nu sunt cunoscute cu istoric din punctul de vedere al stărilor conflictuale sau altor situații de violență în familie.
Săracul om cu o asemena pudoare as fi facut si eu ce cauta la casa lui după ce erau despărțiți de mult timp ca ia se duca cu mai mulți prin județul botoșani sa intors la el sa ce sa faca sa aprindă focul o jigodie de femeie i dau dreptate săracului om.
Bărbatul avea și o depresie că in urma cu un an a decedat mama lui.si la ei era o iubire din tinerete pana sau hotărăt sa locuiască impreuna.si ea ia dat motive să fie gelos ca ea umbla cu mai mulțî barbați. in timp ce erau impreuna.