EvenimentImportantInfractional

LOCAL | Perchezitii DIICOT la Botoșani. Ce caută procurorii

Procurorii DIICOT desfășoară la această oră percheziții la Universitatea Spiru Haret. Potrivit unul comunicat oficial, mai multe cadre universitare sunt suspectate că, pe parcursul anului universitar 2018 – 2019, au format un grup infracțional organizat care a avut ca scop facilitarea promovării de către mulți studenți a examenelor. Spiru Haret e cunoscută ca și “fabrică de diplome” în urma scandalului lansat de fostul ministru Ecaterina Andronescu, care a încercat să anuleze absolvenților universității dreptul de a intra în învățământ.

”La data de 18.12.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate efectuează un număr de 76 percheziții pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș, dintre care 13 la sediile unor instituții de învățământ superior, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.

În fapt s-a constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie.

Prin această activitate infracțională vastă, membrii grupării infracționale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.

Astfel, în schimbul obținerii de diverse foloase materiale, au procedat la îndeplinirea defectuoasă, neîndeplinirea sau îndeplinirea unor acte contrare ce țin de îndatoririle de serviciu, facilitând promovarea frauduloasă a examenelor susținute de foarte mulți studenți ai universității, atât cu ocazia susținerii anumitor examene restanțe/credite, cât şi cu ocazia organizării sesiunii de licență/master aferente anului universitar 2018-2019 din toamna anului curent.

Pe parcursul anchetei au rezultat date de natură să ateste faptul că astfel de activități infracționale sunt derulate în cadrul universității de foarte mulți ani (cel puțin de la nivelul anului 2012) şi au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licență cât şi a examenelor obișnuite aferente anilor universitari, existând situații când studenții, viitori licențiați, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat personal la susținerea examenelor la materiile și disciplinele respectivelor facultăți.

În raport de poziția de conducere ocupată în cadrul universității şi de influența pe care o putea exercita atât asupra angajaților acesteia cât și asupra cadrelor didactice/profesori, prorectorul instituției de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracționale.
Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau şi erau implicați de regulă după caz, în facilitarea obținerii grilelor cu întrebările și răspunsurile de la examen, traficarea influenței pe lângă anumiți profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obținerii de lucrări de licență deja întocmite etc.

În continuare, grilele cu întrebări/răspunsuri, precum şi lucrările de licență/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuțiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenți/persoane intermediare), în scopul utilizării şi promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licență).

Astfel, s-a constatat că, pentru fraudarea efectivă a probei 1, scrise a examenului de licență, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaților (care procedau la învățarea şi memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon şi ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicați de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind așezați în anumite locuri prestabilite pentru a putea acționa fără probleme), fie studenții candidați erau direct ajutați în timpul examenului scris de către anumiți supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licență.

În ceea ce privește proba a II a, orală, de susținere a examenului de licență/master, prorectorul era de regulă cel care după obținerea lucrării de licență, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poștei electronice, cu foarte puțin timp (doar câteva zile) înainte de susținerea şi prezentarea efectivă a lucrării, studentul neavând practic posibilitatea nici măcar de a citi și a-și însuși conținutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal.

Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de însăși întocmirea şi copertarea exemplarului original destinat facultății, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licență, o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză.
În cauză vor fi puse în aplicare un număr de 96 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală și la sediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. București – S.C.C.O. Giurgiu, S.C.C.O. Ialomița, S.C.C.O. Călărași, B.C.C.O. Iași – S.C.C.O. Vaslui, B.C.C.O. Iași – Botoșani, B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Timișoara, B.C.C.O. Cluj-Napoca, B.C.C.O. Cluj – S.C.C.O. Bistrița Năsăud, B.C.C.O. Oradea – S.C.C.O. Satu Mare, B.C.C.O. Galați – S.C.C.O. Vrancea, B.C.C.O. Mureș, B.C.C.O. Ploiești – S.C.C.O. Dâmbovița și S.C.C.O. Buzău și cu sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page