EvenimentImportant

NAȚIONAL | S-a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate

Administrația Fondului pentru Mediu a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice până la data de 31 ianuarie 2020.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali.

Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista potenţialilor beneficiari pentru care se pot depune cereri de finanțare, numărul de gospodării şi sumele alocate acestora, publicată pe site-ul AFM.

Suma alocată sesiunii de finanțare pentru acest an este de 230 milioane lei.

Finanţarea nerambursabilă acordată de AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie. Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului.

În cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potenţialilor beneficiari publicată pe site-ul AFM. Pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page