EvenimentImportant

LOCAL | Botoșănenii sunt așteptați la parada obiceiurilor de iarnă! Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din oameni buni…” aduce invitați surpriză

Botoșănenii sunt invitați la Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, ediţia a XLV-a, ce se va desfăşura duminică, 22 decembrie 2019, în municipiul reședință de județ.

Evenimentul are ca scop conservarea şi punerea în valoare a datinilor şi obiceiurilor la trecerea peste an, din judeţul Botoşani şi nu numai.

La festival vor participa ansambluri şi formaţii de datini şi obiceiuri populare tradiţionale la trecerea peste an, din judeţ  cu participarea unor invitaţi speciali.

Manifestarea va avea loc duminică, 22 decembrie 2019, când formaţiile şi ansamblurile de tineri şi adulţi, vor participa la PARADA FORMAŢIILOR, începând cu ora 10 , pe traseul. Consiliul Judeţean Botoşani – Casa Sindicatelor – Liceul Laurian – Pod de Piatră – Calea Naţională – Direcţia Muncii – Hotel Rapsodia – Palatul Administrativ, după care ansamblurile şi formaţiile vor prezenta propriul spectacol pe scena amplasată în Piaţa Revoluţiei, în intervalul orar 11.00 – 20.00.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page