Important

SPORT | Diplomă de excelență pentru sportivii de la CS Botoșani la Gala Canotajului Românesc – FOTO

Cei mai buni canotori ai anului, printre care și sportivii calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor, au fost premiați în cadrul Galei Canotajului Românesc 2019.

Decernarea premiilor a încununat rezultatele excepționale ale tinerilor la competițiile internaționale din acest an. Federația Română de Canotaj are cel mai de succes lot de sportivi al României, aceștia câștigând în 2019 peste 30 de medalii: 13 de aur, 9 de argint și 8 de bronz. În plus, 7 echipaje vor reprezenta România la JO 2020 de la Tokyo.

La evenimentul găzduit de Phoenicia Grand Hotel din București au participat Mihai Covaliu, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, precum și reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, iar Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj, a ținut un discurs prin care a trecut în revistă performanțele remarcabile obținute de Federația Română de Canotaj în acest an și a menționat faptul că Federația a primit, în sfârșit, a doua garnitură de bărci necesară partipării la Jocurile Olimpice de anul viitor.  Astfel, canotorii români vor putea evolua la Tokyo cu echipamentul necesar, fapt ce era nesigur în vara acestui an.

La Gala Canotajului Românesc au participat peste 200 de persoane, printre care antrenori, parteneri, sportivi, oficiali și membri ai staff-ului Lotului Român de Canotaj.

La categoria Juniori, cei doi sportivi premiați au fost Florin Arteni Fântânariu și Alexandru Gherasim, precum și antrenorul Malis Cristian.

Tot doi sportivi au fost premiați și la categoria Tineret. Este vorba despre Florin Sorin Lehaci și Dumitru Alexandru Ciobâcă.

Antrenorul Antonio Colamonici a primit trofeul pentru rezultatele excepționale obținute de seniori și sportivii de la categoria Tineret U23.

A urmat apoi categoria Seniori, categorie în cadrul căreia au primit trofee 6 sportivi. Este vorba despre Mihăiță Vasile Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ștefan Constantin Berariu și Cosmin Pascari, membrii echipajului masculin de patru rame fără cârmaci al României, care au obținut medalia de argint la Campionatele Mondiale de Canotaj 2019 de la Linz Ottensheim (Austria). Simona Geanina Radiș și Ancuța Nicoleta Bodnar au fost desemnate cele mai bune sportive ale anului pentru performanța de a obține medalia de argint din barca de dublu vâsle feminin la Campionatele Mondiale.

În cadrul Galei Canotajului Românesc s-au acordat și mențiuni speciale antrenorilor și cluburilor sportive, iar cei ce au primit diplome de excelență sunt: CS Dinamo București, CSA Steaua București, CSM Suceava, CSS Triumf București, CSS Orșova, CS Botoșani, Colegiul Național “Nicu Gane” Fălticeni, LPS “Nicolae Rotaru” Constanța, CSS Bega Timișoara, CSN Snagov, CSN Orșova și INCS București.

Tot în cadrul acestei gale s-au acordat distincții speciale și sponsorilor Herbalife, Negro 2000 și Construcții Erbașu, dar și tuturor susținătorilor Federației Române de Canotaj din anul 2019, Tuborg, Caroli, La Fântâna și Crama Gîrboiu.

Șapte echipaje vor concura la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Sportivii vor pleca în curând în Italia pentru a începe cantonamentul de pregătire pentru Jocurile Olimpice.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page