CalendarImportant

CALENDAR | Sfântul cuvios Eufrosin bucătarul

Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. Și îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El. Sf. Eufrosin bucătarul. Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. Și văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: „A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a răspuns: „Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici”. Iar preotul i-a zis lui: „şi oare ce faci în această grădină?” . Eufrosin a răspuns: „Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora”. Atunci preotul i-a zis: „Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?” Eufrosin a răspuns aşa: „Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: „Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut”. şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul. Și în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: „Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. Și preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?”. Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: „Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune”. Atunci a zis preotul: „Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?”, iar Eufrosin a răspuns: „Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om”. Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. Și s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page