LOCAL | Recompense financiare pentru 20 de voluntari din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență
Cu prilejul zilei de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, Consiliul Județean Botoșani va acorda recompense financiare unui număr de 20 de membri voluntari din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență, care s-au evidențiat și implicat în intervenții de amploare din zona de competență și nu numai, acționând cu mare curaj și devotament, contribuind la salvarea de vieți omenești, animale și bunuri materiale.
„Consiliul Județean va sprijini și recompensa și în viitor, prin pârghiile de care dispune în calitate de autoritate a administrației publice locale, îndeplinirea cu profesionalism a îndatoririlor și sarcinilor pe care voluntarii le au în domeniul situațiilor de urgență și de protecție civilă, găsind întotdeauna soluții optime pentru creșterea nivelului de pregătire individuală în funcție de intervenția sau acțiunea la care sunt solicitați, precum și participarea la activitățile instructiv-educative în rândul preșcolarilor și școlarilor, prin participarea la lecțiile deschise și exercițiile practice de prevenire a situațiilor de urgență”.
Conducerea Consiliului Județean Botoșani