Important

LOCAL | Pregătiri de școală! Elevii care fumează în blocurile de lângă școli și părinții care parchează aiurea, problemele ridicate de Poliția Locală

Întrucât începerea unui nou an școlar este tot mai aproape, autoritățile locale și de ordine publică au demarat acțiunile necesare pentru asigurarea siguranței elevilor și cadrelor didactice în unitățile de învățământ din județ.
În acest sens, subprefectul Daniela Lozneanu a întrunit în această dimineață, în ședință, Comisia de Siguranță și Prevenirea Delicvenței Juvenile în Școli, cadru în care au fost discutate mai multe probleme, fiind solicitate și propuneri de soluționare a acestora.
Ioan Onuțu, șeful Poliției Locale, a adus în atenția membrilor comisiei problema traficului rutier blocat în majoritatea zonelor din municipiu, în special la orele dimineții, când părinții își aduc copiii la școală cu mașina. ”Avem mașini parcate pe treceri de pietoni, se creează ambuteiaje”, a povestit Ioan Onuțu, punctând și asupra faptului că în pauzele mari, elevii traversează strada în locuri nepermise, punându-și astfel viața în pericol dar și că sunt reclamații ale asociațiilor de proprietari și locatarilor de pe scările de bloc unde elevii se refugiază pentru a fuma.
Monitorizarea video în incinta și în preajma unităților de învățământ dar și paza asigurată cu personal au fost alte chestiuni discutate în cadrul comisiei.
Membrii Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) și Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au preferat să puncteze asupra acțiunilor desfășurate pe două segmente, anume prevenție, prin ample campanii de informare cu privire la siguranța elevilor atât la școală cât și în afara acesteia, respectiv intervenții prin prezența echipajelor în stradă sau la orele de dirigenție.
În concluzie, subprefectul Daniela Lozneanu a solicitat să se insiste în special pe partea de prevenție prin comunicare între instituții de învățământ, părinți, autorități locale și de ordine publică. ”Ne dorim un an școlar fără evenimente neplăcute, copiii și cadrele didactice să aibă parte de siguranță în unitățile de învățământ iar pe final să se bucure de rezultate deosebite, atât la școală cât și la examene. Este bine ca toți aceștia să știe că există un grup de oameni care veghează la siguranța lor”, a conchis subprefectul Daniela Lozneanu.
Oficialul a făcut referire și la cele trei comisii mixte care și-au început activitatea de azi, având ca obiect controale în toate unitățile de învățământ din județ pe partea de siguranță și pregătiri pentru debutul anului școlar 2019 – 2020. Concluziile comisiilor și măsurilor dispuse vor fi prezentate la sfârșitul lunii în curs.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page