LOCAL | Agricultorii din Vlăsinești și din împrejurimi sfătuiți fie cu ochii în patru – FOTO
Producătorii agricoli din zonele afectate de pesta porcină africană (PPA) au participat ieri dimineață la o ședință susținută la Vlăsinești.
La întrunire au participat reprezentanții celor 10 unități administrativ – teritoriale aflate în zona de protecție după confirmarea celor două focare de PPA din Vlăsinești, primarul și viceprimarul comunei Vlăsinești, senatorul Lucian Trufin, consilier în cadrul Instituției Prefectului, Carmen Hrab, Dumitru Todireanu și Toader Epure, doctori în cadrul Direcției Sanitar – Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cât și directorul Direcției de Agricultură a Județului, Cristian Delibaș.
Producătorilor agricoli li s-a prezentat planul de măsuri privind intervenția în confirmare de PPA la cele două focare de pe raza comunei Vlăsinești, s-a discutat și despre evoluția PPA la nivelul județului dar s-a insistat și pe problema porcilor mistreți.
Având în vedere că se apropie campania de recoltare, autoritățile au făcut un apel în rândul producătorilor agricoli să fie foarte atenți, în sensul că, înainte de a demara campania, să treacă în vedere suprafețele de culturi pe care le dețin, asigurându-se astfel că nu sunt cadavre de animale în zonă. După ce au finalizat lucrul cu utilajele agricole, este indicat ca acestea să treacă prin filtre de dezinfecție înainte de a fi aduse în gospodărie, sau să fie dezinfectate de către proprietari cu materialele primite de la primărie.
Nu în ultimul rând, s-a apelat la înțelegerea oamenilor în astfel de situații și la depunerea de eforturi comune în prevenirea propagării bolii.
Cele 10 unități administrativ – teritoriale aflate în zona de protecție și a căror reprezentanți au participat la ședință sunt Ungureni, Știubieni, Dângeni, Săveni, Drăgușeni, Hănești, Manoleasa, Dobârceni, Avrămeni și Vlăsinești.