LOCAL | Proiect lansat de Asociația Suflete Albastre: : Școala de Vară “Sunt şi eu ca voi”
Proiectul este cofinanţat de CONSILIUL JUDEŢEAN BOTOŞANI prin Programul anual privind finanţările nerambursabile acordate din fondurile bugetului Judeţului Botoşani, pe anul 2019, pentru activităţi nonprofit de interes general, în conformitate cu Legea 350/2005, domeniul de finanţare: Cultura, EDUCAŢIE şi culte.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 20.400,00 lei, din care:
- 156,00 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din fondurile bugetului Judeţului Botoşani;
- 244,00 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.
Scopul proiectului: Creșterea capacității de comunicare și relaționare cu copiii și tinerii cu Cerințe Educaționale Speciale – CES
Activităţile prevăzute în proiect se vor desfăşura în perioada 15.07-30.09.2019 în spaţii publice, instituţii din Judeţul Botoşani, sediu social asociaţie.
Grupul ţintă al proiectului este format din: Beneficiarii direcți vor fi 15 copii cu CES, cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani și familiile acestora ce vor beneficia de informațiile și suportul necesar creșterii gradului de comunicare,de relaționare, de independență, de înțelegere. Beneficiarii indirecți: 200 de elevi, 10 cadre didactice din unitățile școlare colaboratoare, 20 voluntari implicați în derularea proiectului, familia extinsă copiilor cu CES, precum si echipa de proiect. Beneficiarii finali: copiii și tinerii cu CES
Prin implementarea proiectului se vor obţine următoarele rezultate:
- 200 de elevi informați, vor beneficia de o creștere a capacității de învățare non formală, informală și incluzivă
- 15 copii cu CES și familiile acestora vor beneficia de îmbunătățirea procesului de integrare școlară, dar și în comunitate, vor beneficia de creșterii gradului de comunicare, de relaționare, de independență, de înțelegere.
- 10 cadre didactice vor dezvolta competențe pentru lucrul cu copiii cu CES
- 10 voluntari selectați din rândul elevilor vor participa la activitățile asociației
- 1 conferință cu cadre didactice, părinți, repezentanți ai instituțiilor abilitate în domeniu, specialiști, alte persoane interesate
- Peste 500 de persoane informate
- 3 unități școlare vor colabora la îndeplinirea obiectivelor proiectului.