SPORT | Sumudica si-a dat demisia de la “U” Cluj!
Marius Sumudica nu mai este antrenorul Universitatii Cluj, el prezentandu-si demisia dupa numai un meci pe banca tehnica a “sepcilor rosii”.
Tehnicianul sustine ca a luat decizia de a pleca de la Cluj pentru ca echipa nu are nici acum patroni noi iar problemele financiare sunt tot mai mari.
“Acesta era ultimul lucru pe care mi-as fi dorit sa-l fac acum, dar, cu parere de rau, trebuie sa anunt ca am luat decizia de a nu lua loc pe banca tehnica a Universitatii Cluj la jocul cu Petrolul, de la Ploiesti. Imi pare rau, in primul rand pentru admirabilii suporteri clujeni, pentru jucatori si pentru club, dar situatia actuala ma forteaza la un asemenea gest extrem. Venirea mea la “U” a avut la baza promisiunea ca schimbarea actionariatului de la club se va realiza in cateva zile, dar si dorinta de a da o mana de ajutor in avans, tinand cont de faptul ca, practic, nu avea cine sa stea pe banca, din punct de vedere regulamentar, la jocul cu Rapid.
Tergiversarea discutiilor pentru preluarea clubului si, mai ales, conditiile improprii de pregatire pe care le-am gasit la Cluj au impus, practic, luarea acestei decizii grele. Este exact lucrul pe care l-am promis suporterilor, la conferinta de presa in care am fost prezentat oficial, saptamana trecuta.
Sunt dispus sa ma intorc la “U”, chiar imi doresc acest lucru, dar numai din momentul in care toate lucrurile vor fi clare. Mi-ar parea rau sa nu-i mai simt alaturi pe fanii Universitatii care, dupa numai cateva zile, mi-au intrat deja la suflet, dar ii rog si pe ei, si pe oamenii neutri, sa inteleaga ca, in situatia actuala, nu am cum sa ajut Universitatea!“, a fost reactia lui Marius Sumudica prin intermediul unui comunicat de presa.
Sumudica a preluat-o pe Universitatea la finalul saptamanii trecute si a pregatit echipa doar la meciul cu Rapid.