POLITIC | Botoșăneni la cea de-a doua ediție a evenimentului Tineretului Național Liberal – “TNL TECH HUB – Smart Administration”
Tinerii liberali botoșăneni au participat și anul acesta la cea de a doua ediție a evenimentului Tineretului Național Liberal – “TNL TECH HUB – Smart Administration”, în cadrul căruia s-a pus accent pe experiențele primarilor liberali din marile municipii și orașe în care administrația liberală a modernizat, pe transparentizare și simplificarea colectării și cheltuirea responsabilă a banilor publici prin implementarea de soluții inteligente pentru creșterea mobilității persoanelor.
Președintele Tineretului Național Liberal, Mara Mareș, împreună cu președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, presedintele PNL Bucuresti, Violeta Alexandru, Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, au prezentat și vorbit în deschiderea evenimentul despre modelul de succes a Administrației Liberale.
“Experiențele primarilor liberali, care au modernizat administrația publică locală și au reușit să dezvolte comunitățil, reprezintă modele de urmat pentru toate unitățile administrativ-teritoriale din România. Nouă tinerilor, ne este cel mai la îndemână să apelăm la tehnologie pentru a ne ușura activitățile zilnice, iar acest lucru trebuie să se întâmple și la nivel de administrație locală. Evident că aceste idei trebuie adaptate în funcție de potențialul unității administrativ-teritoriale”, a declarat Monica Răileanu, președintele TNL- Mun. Botoșani.
Cele mai concrete exemple de implementare a ideilor smart în administrație au venit chiar de la primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, unul dintre cei mai performanți primari ai Partidului Național Liberal, de la crearea de piste pentru biciclete, sistem de transport al elevilor care degrevează traficul, 42 de autobuze electrice până la utilizarea la nivel de primarie a semnăturii electronice și implementarea funcţionarului virtual, care să lucreze 24 de ore, 7 zile pe săptămână, toate aceste facilitează și ușurează legătura cetățeanului cu administrația locală.
“Prin debirocratizare, cheltuire responsabilă a banului public, transparentizare, digitalizare, fonduri europene, primarii liberali de municipii, orașe și comune au reușit să aducă comunitățile locale pe care le administrează la același nivel cu cele din vestul Europei. Prin acest program, Smart Administration, tinerii liberali, atât la nivel central, cât și local îndeamnă colegii de generație să participe activ la oferirea de soluții pentru digitalizarea procesului administrativ în vederea eficientizării comunicării intre reprezentanții administrațiilor publice și cetățeni”, a spus Radu Lebădă, prim-vicepreședintele TNL Botoșani.
Atât Monica Răileanu, președintele TNL Mun. Botoșani, Radu Lebădă, prim-vicepreședinte TNL Botoșani cât și Mirabela Dumitriu, vicepreședinte TNL Botoșani au participat și la ediția de anul trecut a evenimentului Smart Administration. Intenția tinerilor botoșăneni este de a identifica idei smart și la nivel de municipiu Botoșani, care să se concretizeze în soluții pentru comunitate. Suntem încrezători că vom avea tot sprijinul din partea domnului primar Cătălin Flutur în implementarea lor, fapt ce va duce la creșterea calității vieții locuitorilor din municipiul Botoșani.