LOCAL | Copil de doi ani agresat în Centrul Istoric al Botoșaniului
Mama unui copil de doi ani din Botoșani a cerut ajutorul polițiștilor locali de la sediul din Centrul Istoric al municipiului, reclamând că în timp ce se plimba, o persoană de sex feminin a vrut să-i agreseze copilul. Incidentul s-a petrecut ieri după-amiază.
Polițiștii locali s-au deplasat în zona indicată, fiind identificată o femeie în vârstă de 33 de ani, persoană cunoscută cu probleme psihice. Întrucât izbucnise un conflict între cetățenii
indignați de comportament și agresoare, polițiștii locali au aplanat situația și au condus-o la sediul din Centrul Istoric.
Având în vedere starea femeii, polițiștii locali au solicitat intervenția unui echipaj S.M.U.R.D. în vederea internării la Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Mavromati. De
asemenea, pentru protecția echipajului medical, polițiștii locali i-au însoțit până la predarea către instituția de specialitate.