LOCAL | Au început înscrierile pentru concursul de titularizare
Calendarul de titularizare 2019 a fost modificat în urmă cu o lună, astfel că înscrierile în concursul de angajare în școală se fac în perioada 22 – 29 mai 2019. Și perioada inspecțiilor la clasă pentru titularizare a suferit modificări, iar noile date sunt 3 – 28 iunie. Săptămâna aceasta, Ministerul Educației a publicat pe portalul dedicat concursului – http://titularizare.edu.ro/2019/– lista cadrelor didactice titulare care au depus cereri de pretransfer.
Profesorii au trecut la limită de noi modificări ale calendarului de titularizare, inițiate de Ecaterina Andronescu și trimise chiar la Monitorul Oficial spre publicare, însă oprite de Ministerul Educației ca urmare a reacției sindicatelor din educație, cea mai vocală public fiind FSE “Spiru Haret”.
Calendar titularizare 2019 actualizat
20 mai 2019
Verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs
22 – 29 mai 2019
Înscrierea la concursul de titularizare: Înregistrarea la inspectoratele şcolare a dosarelor de înscriere la titularizare, inclusiv pentru absolvenții promoției 2019; depunerea dosarelor de către profesorii titulari în vederea soluționării reducerilor de activitate apărute în perioada aprilie – mai 2019
23 – 30 mai 2019
Verificarea și avizarea dosarelor candidaților la titularizare de către comisia județeană de organizare a concursului și consilierul juridic al inspectoratului școlar
În perioadele: 30 – 31 mai 2019; 10 – 12 iulie 2019 pentru absolvenții promoției 2019/absolvenții 2019 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic
Validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare atrage după sine anularea înscrierii la concurs
Notă: În mod excepţional, absolvenții promoției 2019 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverința de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 17 iulie 2019. Absolvenții promoției 2019 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinței de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.
3 iunie 2019
Afișarea listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
3 – 28 iunie 2019
Probele practice/orale și Inspecțiile speciale la clasă
Notă: În perioada 31 mai – 28 iunie pot participa la probele practice/orale și la inspecțiile la clasă și cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluționată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada aprilie – iunie 2019.
17 iulie 2019
Proba scrisă: examenul de titularizare
23 iulie 2019
Afișarea rezultatelor la titularizare 2019
23 – 24 iulie 2019
Depunerea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare
30 iulie 2019
Afișarea rezultatelor finale la titularizare
31 iulie 2019
Repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată