LOCAL | Festivalul Național de Muzică Folk ,,Nord Est Folk”. Vezi când se desfășoară

Iubitorii de folk din Dorohoi se pregătesc pentru un festival de excepție, devenit deja tradiție în cel de al doilea municipiu al județului. Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul local Dorohoi, Centrul Național de Informare si Promovare Turistică, Casa Municipală de Cultura Dorohoi și Clubul Copiilor Dorohoi organizează în data de 18 mai 2019 a IX-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk ,,Nord Est Folk”. Concursul propriu-zis va avea loc începând cu ora 12.00, iar Gala laureaților și recitalul Trupei ,,Inedit” din Satu Mare și al lui Emeric Imre vor începe de la ora 18.00 în aceeași Sală a teatrului din Dorohoi.
Anul acesta și-au anunțat prezența în concurs concurenți din Satu Mare, Moinești, Târgu Ocna și Târgu Neamț. Înscrierile în concurs se încheie în data de 8 mai.
Costul unui billet este 10 lei, iar doritorii se pot adresa Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi.