Important

POLITIC | PSD BOTOȘANI: „PENTRU NOI FIECARE BOTOȘĂNEAN CONTEAZĂ”

PSD Botoșani prezintă în fiecare zi botoșănenilor din fiecare localitate a județului ce a făcut Guvernul în fiecare domeniu și ce vrea să facă în continuare la nivel local și național.

Botoșani se dezvoltă cu PSD la guvernare! Guvernul PSD și-a respectat angajamentele și a alocat fonduri pentru investiții la nivel local: aparatură medicală modernă RMN și CT la Spitalul Județean, 26 de ambulanțe noi, construcția primului spital după 1989 în municipiul Botoșani, locuințe ANL în mai multe zone ale județului, aducțiuni de apă, rețele de canalizare și stații de epurare, modernizarea și dotarea a 100 de școli și 64 de grădinițe la nivel local, primele investiții în sistemele de irigații, lucrări de prevenire a inundațiilor și împăduriri și multe alte măsuri. Cu siguranță mai sunt multe de realizat la noi în județ pentru a moderniza toată infrastructura rutieră, din sănătate și educație, însă am început să luăm măsuri, au fost aprobate finanțările pentru investiții în fiecare localitate și au început să fie realizate lucrările”, a declarat Doina Federovici.

PSD Botoșani a dat dovadă de maturitate politică și unitate în ceea ce privește obiectivele de interes major pentru Botoșani și a atras investiții în toate localitățile județului aflate în diverse stadii de realizare.

Pentru noi, echipa de la PSD Botoșani, fiecare botoșănean contează, indiferent în ce zonă a județului trăiește. Știu că botoșănenii așteaptă de la noi să ne ocupăm de administrarea județului și a fiecărei comunități, nu să ne certăm sau să ne acuzăm unii pe alții. De aceea, e mai bine să îi lăsăm pe cei de la PNL PLUS USR să ne critice, în timp ce noi vom continua să ne ocupăm de problemele reale din fiecare comunitate locală. Vă spun direct că atunci când discutăm de prioritățile județului Botoșani trebuie să lăsăm la o parte orgolile politice și lupta de partid și să tragem toți în aceeași direcție pentru a dezvolta fiecare localitate din Botoșani”, a declarat Marius Budăi președintele executiv al PSD Botoșani.

Social-democrații consideră că botoșănenii și toți românii vor avea de ales între viziunea economică a PSD care a început să reducă decalajele dintre salariile și pensiile românilor față de cele ale europenilor și stoparea creșterii și anularea Legii salarizării unitare anunțate de PNL PLUS USR.

Comunicat de presă!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page