LOCAL | Zi de 13 cu ghinion, pentru un şofer aflat sub influența băuturilor alcoolice
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare de ebrietate.
În data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 12.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi au oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Hilişeu Horia, județul Botoşani, un autoturism marca VW, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român C.M., în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani.
Cu ocazia controlului, colegii noștri au observat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest. Rezultatul testării bărbatului a fost de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.