
Dan și Cosmina sunt doi dintre jandarmii care au donat sânge în această dimineață, în urma apelului făcut de Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani. Cei doi nu sunt la prima donare, iar carnetele de donator o dovedesc. În funcție de planificarea în serviciu, alți colegi din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani se vor prezenta la centru în săptămâna în curs, deoarece deficitul de sânge necesar bolnavilor din spitale există în continuare. ,,Ne bucurăm că putem fi folositori cetățenilor și în acest mod”, arată jandarmii pe pagina de facebook a inspectoratului.