ImportantInfractional

LOCAL | Vânzător ambulant luat la ochi de polițiști

Ieri, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Leorda aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, au depistat o autoutilitară condusă de un bărbat de 33 de ani din judeţul Iaşi, existând suspiciunea că acesta efectuează acte de comerţ ambulant.
Cu ocazia controlului, în vehicul au fost identificaţi 6 pui şi mai multe articole vestimentare aparţinând conducătorului auto.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu amendă în cuantum de 500 de lei.

Poliţiştii atrag din nou atenţia cetăţenilor cu privire la unul dintre modurile de operare adoptate persoanele predispuse la comiterea de fapte antisociale: cel prin care se prezintă drept vânzători ambulanţi şi oferă spre vânzare diverse bunuri sau afirmă că doresc să achiziţioneze bunuri de la cetăţeni (electrocasnice vechi, fier vechi, diverse produse obţinute în gospodăria proprie). Acesta este doar un pretext de a pătrunde în curtea sau locuinţa dumneavoastră şi să observe unde vă ţineţi lucrurile de valoare sau banii, iar prin distragerea atenţiei, pot comite furtul chiar atunci.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page