Important

LOCAL | O botoșăneancă în Top 10 „Forbes Woman”

Forbes România a organizat, la sfârşitul lunii trecute, cea de-a opta ediţie a Galei „Forbes Woman”. Gala a fost dedicată celebrării succesul femeilor din România care reprezintă modele autentice, puternice ale societăţii româneşti din mediul de afaceri, filantropie şi educaţie.

Câştigătoarele Galei „Forbes Woman” sunt exemple de inspiraţie, perseverenţă, inovaţie şi spirit antreprenorial, scriu jurnaliştii de la prestigioasa publicaţie economică.

În Top 10 se află şi o botoşăneancă de succes. Este vorba de Doina Vornicu, prima femeie director tehnic din IRE Botoşani”.Acest lucru se întâmpla în anul 2000. „Deşi sectorul energetic este, în general, o lume a bărbaţilor, Doina Vornicu reprezintă un bun exemplu al femeilor care au reuşit să depăşească orice bariere”, mai scrie Forbes.

În 2002, Doinei Vornicu i s-a propus să vină la Bucureşti, la Electrica, pentru a organiza direcţia de control. A fost o provocare pentru ea, dar s-a gândit să îşi demonstreze dacă este sau nu în stare să facă mai mult. După trei ani a părăsit Electrica pentruTranselectrica şi „pentru o nouă provocare care însemna proiecte internaţionale şi colaborare internaţională”, iar din 2006 în CEZ România, care deţine circa 20% din capacitatea de energie eoliană instalată în România. În prezent, Doina Vornicu este Director de Operaţiuni al CEZ România şi membru al Directoratului companiei.

Sfatul pe care-l dau tinerilor este să nu renunţe niciodată nici la această ţară, nici la munca voastră şi nici la bucuriile voastre”, a declarat Doina Vornicu pentru Forbes.

Gala «Forbes Woman» nu reprezintă doar modul prin care Forbes România recunoaşte implicarea femeilor şi rolul lor activ într-un mediu de afaceri în continuă dezvoltare, ci şi prefaţa celei de-a opta ediţii a Topului 50 cele mai influente femei din România, publicat de Forbes România”, conchid jurnaliştii Forbes.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page