Important

LOCAL | ProgMatica, o nouă disciplină predată la Laurian

Poate nu chiar atât de nouă, dar mult mai avansată ca până acum, ProgMatica este o disciplină rezultată din îmbinarea matematicii cu programarea pe calculator. Dacă Scratch, C++ sau Python sunt cuvinte străine pentru cei neavizaţi, elevi de gimnaziu şi liceu din Colegiul Național “August Treboniu Laurian” ştiu ce înseamnă şi  realizează aplicaţii în aceste programe pentru a consolida înţelegerea conceptelor matematice. Totul este posibil graţie unui proiect intitulat „Dezvoltarea unui model european sustenabil pentru integrarea programării în predarea matematicii” (ProgMath), derulat de laurieni în perioada septembrie 2018 – februarie 2021, în parteneriat cu instituţii educaţionale din Suedia, Marea Britanie, Franța și Finlanda. Coordonatorul proiectului este Municipalitatea Vasteras din Suedia, iar finanţarea se face  cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul ERASMUS+.

Practic dascălii îşi propum să-şi dezvolte competenţele profesionale astfel încât să realizeze şi să aplice proiecte de lecţii în care elevii să poată învăţa programarea prin rezolvarea problemelor de mate.

„În faza în care suntem, spre exemplu, fiecare lecţie creată este implementată atât la noi în şcoală, cât şi de profesorii din U.C.L. Academy, Londra, colectând permanent feedback de la elevii români şi englezi. Ne vom întâlni şi, în funcţie de rezultate, cele mai bune proiecte vor fi preluate şi de celelalte echipe.”, ne-a explicat Daniela Cardaş, unul dintre profesorii laurieni implicaţi în proiect, adăugând că sistemul românesc este apreciat de partenerii din Suedia, U.K., Finlanda şi Franta pentru nivelul avansat pe care îl au elevii noştri în matematică şi programare şi pentru  complexitatea lecţiilor.

Ultima deplasare a dascălilor botoşăneni a fost, aşadar, la Londra, urmând ca echipele partenere să vină şi în România în luna octombrie, acest an.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page