Important

LOCAL | Încep lucrările de construcție a locuințelor ANL pentru specialiștii în sănătate din județul Botoșani

Consiliul Județean Botoșani va preda, în data de 02.04.2019, ora 10, amplasamentul aferent obiectivului de investiții „Locuințe pentru tinerii specialiști în sănătate, destinate închirierii, județul Botoșani, municipiul Botoșani, strada Ștefan cel Mare nr. 39, etapa I, conform Legii 152/1998”.

Lucrările vor fi executate pentru un nr. de 20 de apartamente, din care: 5 ap. cu 1 cameră și 15 ap. cu 2 camere, cu termen de execuție 16 luni.

Studiul de Fezabilitate, Proiectul Tehnic, Detaliile de Execuţie şi Execuţia Lucrărilor pentru acest obiectiv de investiții vor fi finanţate şi implementate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Lucrările pentru utilităţi şi dotări tehnico-edilitare (apă, canalizare, electrice, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spaţii verzi, imprejmuire), se vor realiza de Consiliul Judeţean Botoşani, prin fonduri de la bugetul local.

Related Articles

2 Comments

  1. Ne-am tampit facem case la cei cu salarii de 4-5000 de euro / dar le dam si spagi mari???

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page