LOCAL | Copilul bătut de un preot, la școală, ar fi refuzat să se închine
Un preot care este şi profesor de Religie e acuzat că a bătut crunt un elev de 11 ani, în timpul orei. Copilul ar fi refuzat să se închine pentru că este penticostal. Băiatul a ajuns acasă plin de sânge iar părinţii au sunat la 112. Medicii i-au acordat îngrijiri medicale. Preotul este vizat acum de mai multe anchete.
Toți părinții din satul Baranca, județul Botoșani, sunt revoltați după acest incident.
„A venit fetița după mine să îmi spună că preotul de la Dorohoi, de religie, l-a bătut. I-a rupt urechile și e plin de sânge. Au venit colegii de la școală și cu părinții și mi-au spus că l-a prins și l-a izbit cu capul de perete, l-a prins de urechi și îl ținea în sus și îl izbea cu
capul de perete”, spune mama copilului.
Transportat la spital, copilul a fost evaluat de medic, i s-a făcut un examen tomograf și l-au internat pentru investigații amănunțite.
Copiii celorlați penticostali au povestit părinților: „I-a obligat să se închine, să facă cruce. Copiii nu erau de acord. Toți copiii erau terorizați. Au fugit copiii din clasă. Au ieșit ca de la filme de groază. Fata a venit acasă plângând. Suspină și nici nu mai vrea să meargă la școală.”
Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a autosesizat în acest caz.