POLITIC | Cele mai mari investiții în infrastructura rutieră a județului Botoșani din ultimii 30 de ani: 152,7 milioane euro pentru 70 de obiective în 61 de localități
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a prezentat astăzi un bilanț succint al situației drumurilor locale și județene aflate în diferite stadii de realizare din perioada 2017-2019.
În prezent se realizează lucrări de reabilitare pentru 297 km de drumuri locale în valoare de 75 milioane de euro dintre care 267 km prin Programul Național de Dezvoltare Locală și 30 de km prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
În acelaști timp se află în procedură de licitație lucrările pentru drumul strategic care traversează 14 localități pe o distanță de 106, 2 km. Investiția aprobată este în valoare de 74 milioane de euro.
Totodată, în ultimii doi ani, au fost realizate pe drumurile județene covoare asfaltice în valoare de 3,6 milioane de euro în 14 localități din Botoșani pe o distanță de 67,4 km.
„Am promis în 2016 că vom continua să susținem demersurile pentru procesul de reabilitare și modernizare a drumurilor județene și locale. PSD Botoșani dorește ca Moldova și fiecare locuitor din județ să aibă acces la drumuri civilizate pentru a se putea deplasa în orice colț al țării. Botoșănenii trebuie să circule pe drumuri asfaltate în condiții de siguranță deplină! Suntem conștienți că mai sunt multe de realizat la noi în județ pentru a reface toată infrastructura rutieră, însă am început să luăm măsuri, să venim cu proiecte concrete și ne îndreptăm în această direcție”, a declarat Doina Federovici.
La nivel legislativ PSD a aprobat în Guvern și în Parlament mai multe acte normative din domeniul achizițiilor publice pentru simplificarea procedurilor birocratice, reducerea termenelor de execuție a lucrărilor, descurajarea contestațiilor abuzive și clarificarea atribuțiilor instituționale.
„În prima parte a guvernării PSD s-a adoptat cadrul legal pentru depunerea proiectelor de investiții la nivel local, au fost evaluate prioritățile comunităților locale și au fost alocate fondurile necesare pentru realizarea lucrărilor de infrastructură. Avem lucrări de investiții în fiecare localitate din județul Botoșani. În 2019 și 2020 vom vedea în teren cele mai multe lucrări la drumurile din județul Botoșani. Vom face în continuare tot ce ține de noi la nivel parlamentar și guvernamental pentru a finaliza la timp toate reabilitările și modernizările de drumuri din Botoșani pentru care s-a acordat finanțare”, a subliniat președintele PSD Botoșani.