A crescut şi a făcut primele repetiţii cu instrumentele celebrei formaţii dărăbănene Nordic Grup. A plecat din clasa a V-a la Liceul de Arte „Ștefan Luchian” din Botoşani, unde a studiat contrabasul clasic timp de opt ani. În clasa a XII-a a concertat ca solist cu Filarmonica din Botoșani și a imprimat alături de Rapsozii Botoșanilor.
Plecarea la București la Conservator îi va aduce multe colaborări cu nume importante din muzica românească precum Nicu Alifantis, Ștefan Bănică jr., Tavi Colen, Monica Anghel, Mihai Constantinescu, Daniel Iordăchioaie, Oana Sârbu, Garbis Dedeian, Mircea Tiberian. A cântat alături de Johnny Răducanu iar în prezent este dărăbăneanul de la Vocea României, fiind basistul formației Cardinal Show Orchestra care asigură acompaniamentul emisiunii. 
Adrian Flautistu şi-a petrecut copilăria printre instrumente, sufrageria părinţilor fiind locul de repetiţie al formaţiei Nordic Grup (foto jos) în care cânta şi tatăl său, Marcel Flautistu (al doilea de la stânga la dreapta). Asista la toate repetiţiile celebrei formaţii dărăbănene, iar când muzicienii terminau de cântat, încerca fiecare instrument câte puţin. Până în clasa a V-a nu a făcut nici un curs de muzică, sigurul model şi sfătuitor pentru el fiind tatăl său, care în unele momente îl chema de la joacă ca să i-l arăte pe Johnny Răducanu la televizor. Începând cu ciclul gimnazial studiază la Liceul de Arte „Ştefan Luchian” din Botoşani.
Marcel Flautistu: „Mi-am dorit ca fiul meu să cânte pe scenă, şi nu pe prispă”
A cântat foarte rar alături de tatăl său în public, doar în momentele în care trebuia înlocuit cineva din formaţie. „De două ori, cred, am cântat în public alături de tatăl meu. Am preferat să nu mă întorc şi să cânt acest gen de muzică. Însă, tot timpul când veneam acasă în vacanţe sau în week-end-uri cântam cu el, acasă, pentru noi”. Afirmă deschis că Marcel Flautistu a avut o influenţă foarte importantă asupra lui şi recunoaşte că a contat foarte mult prezenţa părintelui în evoluţia tânărului muzician dărăbănean. De cealaltă parte, tatăl artistului, un lăutar vestit în zona oraşului Darabani, a visat întotdeauna ca fiul său să fie aplaudat pe marile scene. „Mi-am dorit ca fiul meu să cânte pe scenă, şi nu pe prispă” s-a destănuit Marcel Flautistu unor apropiaţi. „Tata nu a făcut studii de muzică, dar acumulase o experienţă foarte mare pentru că a avut în formaţie absolvenţi de Conservator, cum ar fi Petrică Burcă sau Ştefan Valentin”. La început era revoltat când părintele îl chema să-l vadă pe Johnny Răducanu, dar apoi recunoaşte că a crescut cu imaginea marelui artist care i-a devenit model, şi alături de care a cântat mai târziu.
În liceu a concertat alături de Filarmonica din Botoşani
Din clasa a V-a, imediat după admitere, şi-a ales ca instrument contrabasul clasic, pe care-l va studia până în clasa a XII-a. Vorbeşte cu mult respect despre profesorul Gigel Şobachi de la Liceul de Artă, care i-a dezvăluit tainele contrabasului şi despre care spune că i-a fost mai mult decât dascăl. Dacă nu venea acasă la final de săptămână sau dacă trecea printr-o criză financiară, profesorul botoşănean era cel care îi sărea tot timpul în ajutor. Spune că nu de puţine ori a mâncat sau a dormit în casa profesorului. „Mi-a fost foarte apropiat şi tot timpul când mă întorc în vacanţe la Darabani, nu ezit să trec pe la el şi să mai stăm de vorbă. Prof. Gigel Şobachi a avut un rol major în formarea mea nu doar ca instrumentist, ci şi ca om”.
În liceu a avut un proiect muzical, făcând parte dintr-o formaţie pop-rok cu care a susţinut un singur concert. În schimb, a participat cu Filarmonica din Botoşani la un concert pentru orchestră şi contrabas, spectacol în care el a fost solistul. În clasa a VIII-a a câştigat locul I la Olimpiada de muzică pe zona Moldovei, iar în clasa a XII-a a fost recompensat cu premiul special la Olimpiada Naţională de Muzică. Tot în clasa a XII-a a cântat şi cu Rapsozii Botoşanilor, când a imprimat chiar şi pentru Sofia Vicoveanca. Maestrul Ioan Cobâlă i-a propus atunci să rămână la ansamblu, dar visul său era muzica de rang înalt. „Folclor am tot auzit cât am stat acasă, în Darabani, dar am vrut ceva mai mult decât atât. Iubesc folclorul şi uneori mai imprim şi în Bucureşti în studiourile de înregistrări, dar m-am simţit atras mai mult de partea asta, muzică clasică, jazz”.
„…statul în România te apasă foarte mult”
Faptul că a plecat de la 10 ani la Liceul de Arte din Botoşani i-a permis să se adapteze uşor în capitală. Spune că deja era obişnuit cu ideea de colegi noi sau cu statul în chirie. A descoperit oameni deschişi, iar acest lucru i-a uşurat adaptarea, ba mai mult, admiterea la Conservator, care nu a fost una uşoară, i-a prilejuit şi întâlnirea cu viitoarea soţie. Nu ezită să afirme că a avut emoţii la examenul de admitere datorită standardelor înalte de la Conservatorul din Bucureşti şi spune că a găsit aici oameni care l-au sprijinit în carieră. „Nu este uşor să fii instrumentist. Dacă eşti solist vocal este mult mai uşor să convingi pe cineva, pentru că transmiţi mesajul mult mai uşor. Dar am găsit oameni care m-au sprijinit foarte mult, şi aş dori să-l menţionez pe profesorul de contrabas de la Conservator, Ioan Cheptea, care m-a învăţat până în anul IV de Conservator iar apoi la masterat, la Jazz, l-am avut profesor pe marele nostru pianist de jazz, Mircea Tiberian”. Afirmă cu o urmă de regret că pentru a face faţă vieţii din Bucureşti a fost nevoit să cânte muzică comercială. A cântat prin cluburi dar este totuşi mândru că a reuşit să se întreţină singur de când a terminat liceul.
A colaborat cu Tavi Colen de la Talisman, Nicu Alifantis, Gina Pop, Oana Sârbu şi cu Ştefan Bănică jr. Când a ajuns la Bucureşti, deschiderea a fost şi mai mare deoarece contrabasişti erau foarte puţini şi atunci şi-a găsit loc în cadrul diferitelor proiecte muzicale. Unele colaborări au venit şi ca urmare a faptului că din anul II de facultate s-a apucat să înveţe chitară bass. Încă din primii ani de studenție a început să colaboreze cu importante nume ale jazz-ului bucureştean precum Gardiş Dădăian sau Florin Răducanu. A cântat chiar şi cu modelul său din copilărie, Johnny Răducanu „Când ne-am întâlnit faţă în faţă nu îmi venea să cred că vorbeşte cu mine şi îmi pronunţă numele. A fost o întâlnire foarte frumoasă şi m-a încurajat foarte mult. De fapt, el m-a sfătuit să plec din ţară, dar lucrurile au fost de aşa natură că am ales să rămân aici. Mi-aşi dori să am cât mai multe concerte în străinătate pentru a-mi reîmprospăta energia, pentru că statul în România te apasă foarte mult”.
Visează la cluburile de jazz din New York
În facultate a pus muzica clasică pe locul doi, cântând mai mult pop-rock, forţat de numărul mare de colaborări pe acest gen de muzică. Artistul susţine că a descoperit faptul că jazz-ul îl reprezintă cel mai bine în anul III spre anul IV de facultate, fiind atras de muzica improvizată, pentru că, spune el, îţi dă o mai mare libertate de exprimare. La master şi-a urmat pasiunea şi a mers pe specializarea jazz, unde a cunoscut nume reprezentative pentru acest gen muzical, bateristul Vlad Popescu sau pianistul George Natsis, alături de care a şi cântat. Încă din anul doi de facultate a colaborat cu Orchestra Naţională Radio alături de care a vizitat multe ţări din Europa. Cu trioul de jazz din care face parte, Sorin Zlat Trio, a participat la festivaluri în Spania. Franţa a vizitat-o împreună cu orchestra Conservatorului, dar spune că unul din visurile sale cele mai importante este să ajungă să cânte în cluburile de jazz din New York.
„Pentru mine, viaţa înseamnă muzică şi muzica înseamnă viaţă” 
Este o persoană obişnuită cu studiourile de televiziune fiind o prezenţă constată, printre altele, la emisiunea „Unora le place” de pe TVR2. Încă din timpul masterului a intrat în trupa Cardinal Show Orchestra, o formaţie foarte veche înfiinţată de Vali Stoian de la Roşu şi Negru şi de regretatul Radu Popescu. Această orchestră şi-a trecut în palmares de-a lungul anilor colaborări cu foarte mulţi artiştii importanţi ai ţării. Alături de această orchestră, acum asigură acompaniamentul la emisiunea Vocea României de pe Pro Tv. Spune că în prezent Cardinal Show şi Vocea României este cel mai important proiect al său. Cu toate acestea, mai este implicat şi în alte proiecte. De curând a înregistrat al doilea album cu Nicu Alifantis, care va fi lansat în ianuarie. De asemenea, a imprimat şi două piese de pe noul album al lui Ştefan Bănică jr.
S-a dedicat întru totul pasiunii sale şi spune că muzica reprezintă viaţa, şi invers. „Pentru mine, viaţa înseamnă muzică şi muzica înseamnă viaţă. Nu-mi văd viaţa în afara muzicii şi nici nu mă văd făcând altceva niciodată. Dacă ar fi să mă mai nasc de o sută de ori, tot asta aş face. Probabil, dacă aş fi avut o stare financiară mai bună, aş fi insistat mai mult pe muzica clasică. Mi-ar fi plăcut să am timp mai mult să studiez, şi nu să alerg să cânt în cât mai multe concerte comerciale să-mi fac bani pentru întreţinere”. Nu se consideră un om împlinit întru totul dar luând în considerare ce se întâmplă astăzi cu muzica la noi, consideră că stă destul de bine.
Românii nu mai apreciază muzica bună…
Crede cu tărie în rolul educativ al muzicii şi spune că dacă s-ar interzice ascultarea muzicii două luni, oamenii s-ar omorî pe stradă. „Muzica este arta care relaxează cel mai mult. Nu ştiu la noi câtă importanţă i se acordă, dar în străinătate nu este locuinţă unde să nu existe un instrument muzical. Acolo copii învaţă un instrument încă de la grădiniţă, pentru a performa mai târziu, dar mai ales pentru a-i forma ca oameni şi a-i învăţa să fie sensibili. Un om care nu ascultă muzică nu poate fi un om sensibil”. Este dezamăgit de modul în care românii apreciază muzica bună şi crede că şi la acest capitol suntem codaşii Europei. La concertele de muzică clasică în provincie şi chiar în Bucureşti uneori sălile sunt goale, iar asta nu-l face optimist. Spune că în prezent cântă jazz doar la Teatrul Act şi în străinătate, şi doar când mai imprimă câte un CD, în rest nu ar avea cui. Cluburile de jazz sunt goale, patronii nu fac promovare şi atunci publicul lipseşte. „Probabil din cauza nivelului de trai foarte scăzut nu-i mai interesează pe români să se relaxeze prin muzică sau teatru. Ne interesează doar să avem ce mânca şi să adunăm cât mai mult, poate ne schimbăm maşina la anul şi poate ne facem şi noi timp pentru un concediu de o săptămână la mare. Cam asta, cred eu este viaţa omului din România”.
Pe viitor îşi doreşte să renunţe la a mai cânta muzică pop, latino, dance, să nu se mai gândească la problema financiară şi să încerce alături de soţie, care este absolventă de canto clasic, un proiect propriu cu muzică, inclusiv compoziţie. Aceasta este marea sa provocare. Recunoaşte că acest lucru încă nu este realizabil şi că deocamdată se concentrează împreună cu soţia pe lucruri mai practice. „Nu poţi să trăieşti cu salariul de la Operă, plus că lumea nici nu mai vine la astfel de spectacole. Nu ai ce face, te apuci de alt gen de muzică. Nu o faci chiar cu noduri în gât dar oricum ştii că nu este ceea ce ai vrea să faci neapărat. Soţia a cântat şi în străinătate dar acum se concentrează mai mult pe proiecte în România pentru că avem şi un copil de două luni şi atunci sunt alte priorităţi”. Nu este angajat undeva anume pentru că are foarte multe colaborări care îi ocupă majoritatea timpului.
La final nu uită să aducă aminte de cea care i-a fost învăţătoare la Darabani, Elena Creţu, pe care o vizitează de câte ori vine acasă. Îl reaminteşte pe profesorul din liceu, Gigel Şobachi, despre care spune că i-a fost alături în cel mai greu moment al vieţii, atunci când Adrian era în clasa a VII-a, iar mama sa a trecut în nefiinţă. Spune că profesorul i-a fost efectiv părinte pentru că o săptămână de zile nu a avut contact cu familia sa, petrecând în schimb foarte mult timp cu repetiţiile. Nu crede că va reuşi vreodată să se achite faţă de cel care l-a îndrumat 8 ani în tainele contrabasului. Trece pe acasă foarte rar, doar când are câte un eveniment în familie, eventual o dată pe an, şi atunci stă doar 3-4 zile.
CITESTE ARTICOLUL COMPLET PE WWW.DARABANENI.RO , ACOLO UNDE POTI VEDEA SI UN CLIP VIDEO CU ADRIAN!
