Ministrul Educaţiei vrea înfiinţarea de clase separate pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale. Specialiştii atrag atenţia că o astfel de schimbare nu va creşte performanţele elevilor vizaţi.
„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimite în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă să le putem asigura profesori de sprijin”, a declarat Ecaterina Andronescu, potrivit digi24.
Reprezentanţii UNICEF consideră că nu asta ar fi soluţia pentru a creşte performanţele acestor copii.
„Experienţa ne-a arătat că elevii învaţă mai bine atunci când sunt expuşi diversităţii, când suportul pentru ei este apropiat nevoilor lor.
Fiecare copil este diferit, fiecare copil se dezvoltă şi învaţă în moduri diferite, iar serviciile, adică cele de stat, trebuie să fie capabile să se adapteze acelor nevoi speciale”, a spus Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România