Important

METEO | Ninsori viscolite până duminică

Administrația Națională de Meteorologie a emis cu puțin timp în urmă o informare și o atenționare Cod galben de precipitații moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului și
polei pentru jumătatea sudică a Moldovei, ninsorile moderate cantitativ, se vor extinde începând din sud-vestul țării. În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, în nordul Moldovei, Banat și Crișana, precum și la munte, vor fi mai ales
ninsori, iar în restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte. Temporar, vor fi depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, dar și pe crestele montane,
unde ninsoarea va fi temporar viscolită. Totodată, începând de astăzi, ora 14:00, până mâine, 26 ianuarie, ora 14:00, a fost emisă oatenționare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură. În intervalul menționat, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se vor acumula cantități de 15-25 l/mp și izolat peste 35 l/mp. În zona înaltă, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 65-70 km/h, viscolind și troienind zăpada.
Fenomene și zone vizate: polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei; ploi însemnate cantitativ în nordul Olteniei și al Munteniei; intensificări ale vântului.
În regiunile sudice și sud-estice temporar vor fi precipitații, predominant ploi, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…60 km/h și izolat 70 km/h. Vor fi depuneri de polei pe arii extinse în
Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei. În nordul Olteniei și al Munteniei, cantitățile de apă vor fi în general de 20…30 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page