LOCAL | Un cetățean din Moldova a încercat să fenteze polițiștii de la Frontiera Stânca cu un buletin fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunsă asupra unui cetățean din R. Moldova, o carte de identitate falsă care urma să fie folosită în Cehia.
În data de 16 ianuarie 2019, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz cu destinaţia Cehia, cetățeanul din R. Moldova, Marin P., în vârstă de 39 de ani.
La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate colegii noștri au descoperit asupra bărbatului, ascunsă și nedeclarată, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate de la un conațional, plătind suma de 120 de euro și că urma să folosească documentul în Cehia, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.