LOCAL | Comunicat PSD Botoșani – Răzvan Rotaru se ia de primarul Cătălin Flutur
Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru a declarat astăzi în legătură cu Asociața „Moldova se dezvoltă” la care a aderat și primarul municipiului Botoșani Cătălin Flutur, că nu înțelege utilitatea unui astfel de demers, întrucât toate proiectele de investiții din oraș sunt blocate în acest moment.
„Susțin alături de colegii mei social-democrați cooperarea între comunitățile locale și orice inițiativă de dezvoltare locală, dar din păcate domnul primar Flutur și colegii din aparatul său de lucru nu sunt în stare să finalizeze Parcul Cornișa, Teatrul Mihai Eminescu, locuințele ANL din Șoseaua Iașului începute în mandatul PSD la primărie. Așadar, să nu îi mai amăgească pe botoșăneni cu promisiuni care arată frumos doar pe hârtie. Să nu promită ceea ce nu poate face, doar pentru a-și pregăti încă un mandat la primăria Botoșani. Este mai degrabă o alianță politico-electorală. Nu e deloc întâmplător că alianța cuprinde doar primari de la un singur partid politic cu excepția lui Mihai Chirica de la Iași. Denumirea însăși este total neinspirată pentru că nu susține unitatea națională, ci mai degrabă segregarea națională. Se deschide o „Cutie a Pandorei” foarte riscantă, mai ales pentru județele din Transilvania”, a declarat Răzvan Rotaru.
Guvernul PSD+ALDE susține sutele de cooperări existente între localitățile din România. Sunt aproape 391 de astfel de cooperări. Cea anunțată de cei 7 primari este una dintre ele.
„Toți botoșănenii au putut să constate că am votat alături de colegii mei de la PSD Botoșani pentru realizarea Autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, Autostrada Unirii, în ciuda manipulărilor din partea Opoziției. Nu s-a pus nicio clipă problema să nu fim de acord cu acest proiect și cu tot ce înseamnă programe pentru dezvoltarea județului nostru. Toate alianțele din țară care au fost anunțate în aceste zile au rolul de câștiga capital electoral. Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu a susținut că, în cadrul actualei perioade de programare 2014 – 2020, conform reglementărilor în vigoare, alianțele între orașe care au fost formate nu pot să acceseze direct fonduri structurale şi de investiții europene. Fiecare oraș are la dispoziție bani în cadrul Programului Operațional Regional, mai precis în cadrul axelor actuale privind dezvoltarea urbană”, a sublinitat deputatul PSD.