Comuna Mitoc, din judeţul Botoşani, are un singur asistat social, şi acesta îndreptăţit, suferind de o boală gravă. Toţi sătenii buni de muncă nu au ajutor social şi preferă să-şi lucreze ogoarele.
Comuna Mitoc se află în nordul extrem al României, chiar pe malurile Prutului. Este o zonă exclusiv agrară. Singurele ocupaţii ale localnicilor sunt creşterea animalelor şi cultivarea pământului. În afara marilor fermieri, doar câţiva au mici afaceri private.
Este un ţinut aspru, unde cine nu munceşte nu mănâncă, iar această filosofie de viaţă a localnicilor se vede şi în statisticile oficiale ale Agenţiei Judeţene de Protecţia şi Intervenţie Socială, cea însărcinată cu acordarea ajutoarelor sociale în judeţ: la Mitoc nu există asistaţi social. Doar unul singur este plătit la venitul minim garantat, din cauza unei boli grave care-l face incapabil de muncă. Toţi sătenii în putere muncesc cum pot, trăiesc din ce pot, dar nu cer bani de la stat.
„Sunt oameni aici care mai bine mor de foame decât să ceară ajutor social. Este un soi de mândrie a omului de aici, din nord. Dar este şi obişnuinţa. Este o zonă cu ierni grele, cu vânturi puternice, cu inundaţii. Aici, dacă nu munceşti, nu mănânci. Aşa s-au obişnuit cu munca grea. Viaţa lor toată se învârte în jurul muncii. Când îţi intră asta în sânge nu mai ai cum să te înveţi altfel“, spune Dumitru Neamţu, viceprimarul comunei Mitoc.
„Nu ştiu cum îi să stai degeaba“
La o simplă vizită prin Mitoc, în această perioadă a anului, uliţele şi curţile sunt pustii. Oricine întreabă de oamenii satului este îndrumat către câmp. Acolo se ajunge pe drumuri desfundate, direct pe suprafeţele agricole. Aici îşi petrec majoritatea oamenilor din Mitoc întreaga toamnă. Bătrâni, copii, femei şi bărbaţi, cu toţii strâng porumbul „de pe bucată“.
Nu sunt foarte vorbăreţi. „Nu avem noi timp acum de povestit, avem de desfăcat“, spune unul dintre oamenii adunaţi la muncă. Laurenţiu, un bărbat de 28 de ani din sat, face o pauză şi ne povesteşte că el nu ştie cum e să stai degeaba. A avut o perioadă ajutor social, fiindcă nu avea cu ce să se întreţină şi a prins iarna, o perioadă când în această zonă se găseşte foarte greu de lucru. Acum munceşte cu ziua şi nu cere niciun ban de la stat, deşi are copil şi ar îndeplini toate condiţiile.
„Eu nu ştiu cum îi să stai degeaba. De cum dă căldura intru pe ogor. Apoi iarna mai tai lemne prin sat, fac ce trebuie făcut. La ţară se găseşte mereu treabă. Cine crede că îi frumos că-i aer curat se înşală. Este treabă fără de sfârşit. Aici te naşti să faci treabă şi mori făcând treabă. Pe mine m-au dus părinţii la treabă de când eram mic şi aşa m-am învăţat. Parcă nu pot da ochii cu cu mamaia dacă stau aşa degeaba şi trăiesc la crâşmă“, mărturiseşte Laurenţiu.
Femeile muncesc cot la cot cu bărbaţii
Pe ogoarele din jurul satului Horia, comuna Mitoc, am găsit alţi oameni la muncă, la strâns porumbul. Printre ei, şi o femeie. Săteanca este voinică şi, îmbrăcată asemeni bărbaţilor, munceşte cot la cot cu bărbaţii, fără odihnă. La un moment dat se aşează în genunchi şi îşi trage sufletul. Ea şi băiatul ei de 13 ani au reuşit să dea gata într-o zi tot ogorul de porumb. Au muncit de la 5 dimineaţa până la 9 seara. Se numeşte Vasilica. „Soţul este plecat în străinătate şi munceşte din greu. Eu am grijă de tot acasă. Seara, când ajung, abia apuc să mănânc ceva şi cad de oboseală. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că am putere. Dacă nu muncesc cine să aibă grijă de copii, de animale, de câmp?“, spune Vasilica. Nici nu a luat în calcul vreodată să primească ajutor de la stat.
„Nici nu mă gândesc. Ştiu că-i uşor să stai şi să primeşti bani. Să ai vite, pământ este greu, că trebui să ai grija lor. Dar aşa ne-am obişnuit. Ştiu că dacă stai, n-ai. Şi eu pentru copiii mei vreau totul. La fel şi soţul. A plecat printre străini şi munceşte să le fie bine. Eu, la fel. La întins mâna noi nu ştim să stăm. În satul ăsta aşa a fost mereu“, spune Vasilica.
Un alt sătean adaugă că vremea aspră i-a făcut pe oameni să aibă un adevărat cult al muncii. „Şi pe vremea lui Ceauşescu s-a muncit mult. Atunci nu-ţi dădea nimeni nimic. Dacă nu munceai te lua la ochi. Şi apoi la noi în Mitoc a fost mereu o mândrie să fie gospodar. Să arăţi că ai vite frumoase, că ai coşerul plin de păpuşoi. Destrăbălaţii nu erau bine văzuţi. Şi pe de altă parte era tradiţia gardurilor de piatră. Oamenii săpau în malurile prutului în piatră să scoată de acolo să-şi facă garduri. Este o tradiţie de cine ştie când. Şi ca să sapi în piatră era greu“, spune bărbatul.
Reprezentanţii administraţiei locale spun că s-a ajuns în situaţia din prezent şi pentru că ar fi fost luate din anii ‘90 măsuri dure împotriva celor care nu munceau. „Dintotdeauna la Mitoc primarii, administraţia locală în general au încercat să descurajeze fenomenul ăsta. Cine nu merita era tăiat la ajutor social. Trebuie să ai motive serioase, nu să suferi doar de lene. Şi în general aici oamenii sunt harnici, trăiesc din agricultură şi creşterea animalelor şi altă şansă decât a fi harnic nu există“, spune viceprimarul din Mitoc. De asemenea, în Mitoc sunt foarte puţine crâşme: două în toată comuna, la o populaţie de peste 1.800 de locuitori.
Sursa: adev.ro
