ImportantLocal

LOCAL | Avertisment pentru posesorii de câini periculoși. Legea care le poate aduce un dosar penal

A crescut numărul românilor care preferă câinii considerați periculoși. Numai că există reguli clare pentru stăpânii unor astfel de patrupede. Botnița și lesa sunt literă de lege. Nu toți stăpânii s-au documentat însă înainte să-și ia câinele, așa că au fost deschise în ultima perioadă peste 70 de dosare penale, iar peste 400 de oameni au fost amendați.

În primele patru luni ale acestui an, aproape 1.000 de persoane au devenit proprietarii unor câini periculoși. În aceeași perioadă, peste 70 de dosare penale au fost deschise şi au fost sancţionați peste 400 de proprietari pentru că nu au respectat legislația.

Mulţi aleg să-şi plimbe însă în continuare câinii prin parc fără botniţă sau lesă.

La începutul anului, în Iaşi, doi câini de luptă, scăpaţi dintr-o curte, au atacat o fată de 21 de ani. Trecătorii i-au sărit tinerei în ajutor, iar doi dintre ei au fost şi ei sfâşiaţi de câinii de luptă. 3 persoane au ajuns atunci la spital.

O experienţă similară ar fi putut trăi şi Cristina. Are doi copii şi iese zilnic cu ei în parc. În urmă cu un an, a fost la un pas de a fi muşcată de un câine de luptă.

Era un câine, o rasă periculoasă și a scăpat din țarcul de câini și eu eram singură cu copiii mei. Am țipat: Veniți! Veniți! La un moment dat s-a sesizat stăpâna și bineînțeles că a zis: stați liniștită că nu se întâmplă nimic”, povestește ea.

Dresorii de câini sunt de părere că omul este principalul vinovat. Nu gestionează corect comportamentul câinelui şi astfel animalul devine violent.

Ei se nasc sociabili, prietenoși, dornici de a relaționa. Câinii își tulbură comportamentul în urma unei interacțiuni inadecvate cu omul. De la aceste bruscări, acești câini care au o personalitate puternică pot să riposteze”, spune Cătălin Cornea, dresor.

Proprietarul unui astfel de câine are obligația să nu meargă cu el în locuri publice fără să poarte câinele botniță, să fie ținut în lesă sau ham”, spune Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page