Important

NATIONAL | Cine este romanul care a vizitat 140 de tari?

A fost în expediţie pe un spărgător de gheaţă la cercul Polar, a vizitat cele şapte noi minuni ale lumii şi a petrecut câţiva ani buni în aeroporturi, avioane şi hoteluri în călătoriile realizate în 140 de ţări.

Ciprian Enea, 38 de ani, căsătorit, cu doi copii, este românul care poate spune că a ajuns în cele mai sălbătice şi exotice locuri din lume, din Madagascar, Tanzania, Noua Zeelandă până în Fiji. În drumeţiile lui a fost cazat chiar şi în unele din cele mai luxoase hoteluri, unde a avut un valet personal, sau a mers în excursii ce includeau plimbarea cu elicopterul deasupra cascadelor Americii de Sud. Şi s-a răsfăţat pe cele mai fine plaje din Caraibe.

Povestea călătoriilor începe în urmă cu mulţi ani, când era în clasa a IV-a. Atunci a fost în prima vizită în străinătate, în Budapesta, invitat de nişte prieteni de familie. “Am suportat cu greu şocul trecerii de la magazinele goale din România la magazinele ungureşti care îţi luau faţa cu tot felul de dulciuri, bomboane, sucuri, gume de mestecat şi câte şi mai câte bunătăţi viu colorate”, îşi aduce el aminte. Această călătorie avea să fie însă începutul unui şir lung de vizite în străinătate, în locuri în care ajung puţini români.

Nu a calculat niciodată numărul de mile zburate sau de kilometri parcurşi, însă ştie că a păşit în destinaţii din 140 de ţări. În multe din aceste călătorii a mers cu soţia lui, pasionată de asemenea de vacanţe. Şi a învăţat să se bucure de fiecare clipă, de fiecare om din jurul lui şi de fiecare palmă de pământ pe care pune piciorul. “Cert este că de 15 ani călătoresc întruna şi de zece ani am prins gustul plecărilor peste oceanele lumii. Deci în afara bătrânului continent.

Poate că cea mai importantă lecţie învăţată a fost aceea că bogăţia este relativă şi că nu se poate măsura în cifre. Iubesc atât de multe locuri şi am trăit un număr atât de mare de experienţe nemaipomenite peste tot în lume încât ar fi o nedreptate să nominalizez o destinaţie sau alta.”

După ce a făcut turul celor şapte noi minuni ale lumii: Petra – Iordania, Taj Mahal, Marele Zid Chinezesc, Machu Picchu, Colosseum, Statuia lui Isus de la Rio de Janeiro, piramidele mayaşe de la Chichen-Itza, fiind primul român care a ajuns în aceste locuri, Ciprian Enea a bifat şi o vizită la Cercul Polar într-o expediţie pe un spărgător de gheaţă.

sursa: businessmagazin.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page