Politic

POLITIC | Deputatul Costel Lupașcu – Ministerul Sănătății realizează cea mai mare investiție în aparatura medicală de înaltă performanță din județul Botoșani, aproximativ 1,3 milioane de euro

Prezent la punerea în funcțiune a Computer-ului Tomograf și a RMN-ului, aparate de înaltă performanță medicală, deputatul PSD Costel Lupașcu subliniază faptul că în urma demersurilor făcute cu doamna senator Doina Federovici s-a îndeplinit o necesitate a sistemului medical botoșănean, dotarea Spitalului Județean de Urgență cu aparate de imagistică medicală de înaltă performanță. Această investiție ridicându-se la aproximativ 1,3 milioane de euro. În acest mod, se oferă încă o dovadă de respectare a programul de guvernare al PSD.

Astăzi, 20 august 2018, deputatul PSD Costel Lupașcu, membru al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților a participat la inaugurarea Computer-ului Tomograf și a RMN-ului ce vor deservi pacienții Spitalului Județean de Urgență Mavromati, dar și cetățenii județului  Botoșani.

,,Sunt bucuros să anunț faptul că cele două aparate de ultimă generație ce au intrat în posesia Spitalului Județean Mavromati în urma achiziției efectuate de Ministerul Sănătății au fost puse în funcțiune. Darea în utilizare a acestor aparate de imagistică medicală aduce plus valoare Spitalului Județean deoarece vor fi deserviți un număr mai mare de pacienți, dar va fi înregistrată și o reducere a timpului de așteptare pentru aceștia. Până acum, pacienții spitalului erau nevoiți să se înscrie pe o listă de așteptare pentru a beneficia de acestă analiză, timpul de așteptare fiind chiar și de câteva săptămâni. Totodată prin punerea în funcțiune a Computer-ului Tomograf și a RMN-ului, medicii vor avea posibilitatea de a își exercita profesia în conformitate cu standardele europene și vor putea pune un diagnostic precis, ceea ce înseamnă servicii medicale de calitate.’’

Deputatul Costel Lupașcu în calitate de specialist în domeniul sănătății, consideră că siguranța pacienților este vitală pentru menținerea și dezvoltarea sistemului medical. De aceea va continua să depună toate eforturile necesare pentru asigurarea unor condiții cât mai bune pentru toți pacienții și pentru continuarea achiziționării de echipamente medicale de înaltă performanță pentru spitale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page