ImportantLocal

LOCAL | Zeci de firme sancționate de ITM Botoșani

În cursul lunii iulie 2018, în domeniul Relaţii de Muncă au fost efectuate controale la 83 de angajatori, cu un număr de 3862 de salariaţi, din care 2224 femei şi 4 minori. Au fost  sanctionaţi 4 angajatori, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, din care 3  avertismente  şi  3  amenzi  în valoare  totală de 63.000 lei.

Au  fost  depistate  4  persoane  desfăşurând  muncă  nedeclarată,  fiind aplicate  sancţiuni contravenţionale  în  valoare totală de 60.000 lei.

Au mai fost aplicate sancţiuni pentru :

  • nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară,
  • încălcarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă,
  • înscrierea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare prevederilor legale.

În  cursul  lunii  iulie 2018, în   cadrul   domeniului   Sănătate   şi   Securitate   în   Muncă s-au   desfăşurat următoarele activităţi:

 

– au fost  efectuate  controale  la 59  agenţi economici, fiind constatate 189 neconformitati  şi au fost dispuse 157 măsuri. Au fost aplicate 154 sancţiuni contravenţionale, cu avertisment.

–   4 evenimente   au  fost   comunicate  în  această   lună   de  către  angajatori către ITM;

–  s-au cercetat de către angajatori 8 evenimente soldate cu incapacitate temporară de muncă, acestea fiind avizate de către inspectorii din cadrul compartimentului Sănătate şi Securitate în Muncă al ITM Botoşani ;

–  au fost înregistrate  4 accidente de muncă, soldate cu incapacitate temporară de muncă.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:

  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională,
  • neinstruirea lucrătorilor la angajare,
  • lipsa planul de prevenire şi protecţie,
  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic,
  • nu erau întocmite instrucţiunile proprii,
  • lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
  • nu au fost îndeplinite măsurile dispuse în procesele verbale de control anterioare,
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor,
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor,
  • neanunţarea de către angajator a evenimentelor în care au fost implicaţi lucrătorii.

 

Valoarea  totală  a  amenzilor  aplicate de către ITM, în cadrul domeniilor Sănătate şi Securitate  în  Muncă  şi  Control Relaţii  de  Muncă,  în  cursul  lunii   iulie  2018,   este de  63.000   lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page