ŞOCANT: A tăiat cu toporul picioarele unui cal, pentru că ar fi păscut pe terenul lui – VIDEO
Scene şocante în Mehedinţi, unde un localnic a tăiat cu toporul picioarele unui cal, supărat că animalul a păscut pe terenul lui. Calul era singurul mijloc prin care proprietarul său reuşea să-şi întreţină familia cu 3 copii. Animalul va fi eutanasiat.
Un cal din Bârda, Mehedinţi, a fost găsit grav rănit de proprietar. Căluţul a fost până acum ajutor de nădejde în familia Curea. Oamenii îl foloseau să mai câştige un ban. Atunci când proprietarul s-a dus să-l aducă acasă de pe un câmp, unde îl ştia legat, l-a găsit pus la pământ, cu picioarele rănite.
“E un nemernic. Sa dai într-un animal cu cruzime. Am trei copii şi am trăit de pe urma calului şi a căruţei, ce fac eu în situaţia asta?”, a declarat Gheorghe Curea, proprietarul calului.
Sătenii îl bănuiesc pe un bătrân de 80 de ani, pentru că urmele de sânge merg până în grădina acestuia.
“În cauză, s-au întocmit acte premergătoare săvârşirii de provocare de suferinţe fizice şi psihice, prin orice mijloace”, a declarat Lavinia Pescaru, purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi.
Pentru că nu mai poate fi vindecat, animalul va fi eutanasiat.
sursa: rtv.net