ECONOMICImportant

ECONOMIC | Aveţi un al doilea job? Noi prevederi privind impozitele şi contribuţiile de sănătate

Angajații cu normă întreagă ar putea fi scutiți de impozit și contribuții de sănătate pentru veniturile obţinute dintr-un al doilea job.

Este vorba despre contractele part-time sau programul suplimentar în limita a 32 de ore lunar, adică un venit extra pe lângă cel de la locul de muncă principal.

Prevederea apare într-un proiect de lege iniţiat de un deputat PNL, iar, potrivit acestuia, măsura ar uma să stimuleze munca suplimentară şi să descurajeze munca la negru, scrie Profit.ro.

Astfel, angajaţii ar urma să plătească doar contribuţiile de asigurări sociale. În plus, mai spune iniţiatorul, această măsură va aduce beneficii bugetului de stat, deorece va conduce la creșterea numărului de contracte cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată, creșterea contractelor de muncă cu timp parțial, precum și la oficializarea plății orelor suplimentare. Sunt modificări aduse Codului Fiscal ce ar trebui să intre în vigoare de la începutul anului viitor.

În prezent, România este printre statele din Uniunea Europeană cu cea mai redusă pondere a locurilor de muncă part-time. În timp ce în Olanda jumătate dintre angajaţi lucrează în regim part time, în România acest tip de job este mai puţin frecvent: aproape 7% dintre cei care lucrează aleg un loc de muncă cu jumătate de normă. La nivelul Uniunii Europene, 43 de milioane de persoane lucrau anul trecut în regim part-time, adică aproape o cincime din numărul total de angajaţi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page