Astăzi, începând cu ora 10.00, la Grădiniţa nr. 8 din municipiul Dorohoi, s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului pentru preşcolari “Micii Pompieri”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.
La start s-au aliniat 13 echipaje aparţinând Grădiniței nr. 6 Botoșani, Grădiniței nr. 15 Botoșani, Grădiniței Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani, Grădiniței nr. 22 Botoșani, Grădiniței Drăgușeni, Grădiniței nr. 4 Săveni, Grădiniței Negreni, Grădiniței nr. 23 Botoșani, Grădiniței nr. 8 Dorohoi, Grădiniței nr. 6 Dorohoi, Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, Grădiniței „Alba ca Zăpada” Dorohoi și Grădiniței Concești.
Pe parcursul desfăşurării probei teoretice, copiii au demonstrat că stăpânesc noţiunile elementare din domeniul situaţiilor de urgenţă, rezolvând într-un timp scurt un chestionar tip grilă cu 10 întrebări despre prevenirea incendiilor. La proba practică, concurenţii au avut de parcurs un traseu aplicativ cu trecere printr-un tunel, alergare printre jaloane și recunoaștere a trei obiecte specifice muncii pompierilor.
Primul loc a fost ocupat de echipajele Grădiniţei nr. 15 Botoșani și Grădiniței „Alba ca Zăpada” Dorohoi. Premiul II a fost adjudecat de preşcolarii Grădiniței nr. 6 Botoșani și Grădiniței nr. 8 Dorohoi, iar premiul trei de echipajele Grădiniței nr. 22 Botoșani și Grădiniței Negreni.
Toţi copiii au primit medalii.