ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Acţiuni ale poliţiştilor pe raza municipiului Botoșani. Locuințe răscolite și zeci de amenzi date de oamenii legii

În perioada 27-30.03.2018, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, în colaborare cu lucrătorii S.C. Locativa Botoşani şi cei ai Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei, au efectuat o acţiune pe raza municipiului, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Poliţiştii au efectuat controale la locuinţele din cadrul imobilului social situat pe strada Săvenilor, acţionând totodată şi în scopul prevenirii şi combaterii abaterilor la regimul rutier şi a transportului ilicit de mărfuri.

De asemenea, în piaţa centrală din municipiu au fost efectuate activităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de furturi din buzunare.

Cu ocazia acţiunilor, poliţiştii au legitimat  peste 360 de persoane şi au verificat 73 de agenţi economici şi 188 de autovehicule.

De asemenea, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 136 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind 28.000 de lei.

La activităţi au participat şi jandarmi din cadrul IJJ Botoşani şi lucrători specializaţi din cadrul Biroului pentru Imigrări Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page