Local

LOCAL | Jandarmii continuă activităţile preventive în școli- FOTO

După ce în semestrul I al anului şcolar 2017-2018 jandarmii au desfăşurat 51 de activităţi preventive în cele 11 instituţii de învăţământ preuniversitar din responsabilitate, săptămâna trecută au avut loc 44 de întâlniri cu elevii, care au manifestat interes faţă de problemele prezentate în cadrul campaniei Şcoala în siguranţă!

Misiunea jandarmilor va continua pe două direcţii, care au aceeaşi importanţă, prima constând în patrularea în zona şcolilor şi intervenţia în cazul producerii unor fapte antisociale în interiorul acestora sau în apropiere, iar cea de-a doua direcţie, cu caracter preventiv, prin organizarea campaniilor Adolescenţă fără delincvenţă! în luna aprilie şi Fii conştient, nu dependent! în luna mai.

Recomandăm elevilor şi cadrelor didactice să sesizeze în cel mai scurt timp producerea unor fapte antisociale, în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgenţă 112, pentru ca intervenţia promptă a forţelor de ordine să aibă efectul scontat prin luarea măsurilor legale care se impun.

         

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page