Horoscop
HOROSCOP | Vezi ce-ti rezerva astrele astazi, 16 octombrie 2012
Berbec
Ai impresia că tu faci totul mai bine decât colegii tăi și totuși ei sunt mai apreciați decât tine. Încearcă să-ți stăpânești orgoliul altfel s-ar putea să pici în dizgrație chiar în ochii șefilor. Tratează oamenii ca fiind egalii tăi dacă vrei să ai colaborări fructuoase cu cei din jur.
Chiar crezi că undeva în lumea asta se află și jumătatea ta, deși încă nu ai găsit-o. Știi că într-o bună zi va veni o persoană specială după care ți se vor aprinde iremediabil călcâiele. Până atunci ai foarte mult de muncă la job, așa că ai unde să-ți canalizezi atenția, dar mai ales energia.
Te pui într-o lumină nefavorabila din cauza gândirii tale. Consideri că nu ești suficient de bun în ceea ce faci, iar acest lucru duce la tristețe. Ceilalți din jur îți apreciază calitățile așa că nu înțeleg de ce te subestimezi. Meditează asupra lucrurilor bune pe care le-ai făcut în ultima vreme și vei vedea că ești o verigă importantă din echipa de lucru.
Ești nemulțumit de situația financiară, deși nu ai motive serioase să te plângi. De asemenea ești foarte hotărât să începi o dietă pentru că ceea ce ai mâncat până acum s-a transformat în kilograme în plus de care nu mai poți scăpa. Totuși fii atent și nu aborda un regim prea drastic care ți-ar putea pune la încercare sănătatea.
Deși nu îți stă în caracter în ultima vreme ești foarte visător. Te aștepți să întâlnești o persoană specială alături de care să te simți în al nouălea cer. Ai uitat de rănile trecutului și ești gata să iubești din nou. Chiar și așa nu te arunci în brațele primei persoane ce apare, ci doar decizi să acorzi o șansă celor care se apropie de tine.
Într-un conflict cu persoana iubită ai decis să lași de la tine, altfel s-ar putea isca o ceartă și mai mare. Când lucrurile se vor calma, o să ai o discuție calmă cu partenerul și cu siguranță o să ajungeți la un numitor comun. La locul de muncă se anunță o perioadă extrem de agitată și cu multe schimbări de organizare.
Ești pus pe drumuri astăzi și nu prea îți place situația creată. Trebuie să rezolvi problemele altora în principal, iar acest lucru te nemulțumește pentru că de câte ori ai tu o problemă nimeni nu te ajută. În familie ți se aduc la cunoștință o serie de lucruri pe care nu ți le-ai fi dorit să le auzi.
Îți este dor de niște persoane pe care nu le-ai mai văzut de multă vreme. În acest sens pui la punct o călătorie. La muncă ești mustrat pe nedrept, dar nici nu ai cum să dovedești că nu ești tu vinovat. într-un final situația se va rezolva de la sine. Mare atenție la bolile de sezon pentru că imunitatea ta este slăbită.
Pesti
Un anunț de la locul de muncă îți dă planurile peste cap. Dacă aveai ceva important de făcut în familie este cazul să-ți ieie gândul pentru că șefii au pentru tine ore suplimentare. Mai mult decât atât, ți se propune chiar o mărire de salariu pentru a munci în plus. Gândește-te bine înainte de a da un răspuns pentru că și familia are nevoie de atenție.