POLITIC | Costel Șoptică: Românii s-au trezit şi dau dreptate PNL!
Zeci de mii de români au protestat duminică seara în Bucureşti şi majoritatea oraşelor mari ale ţării, consfinţind astfel faptul că demersul PNL de a determina demisia Guvernului nociv PSD-ALDE este îndreptăţit şi are suportul popular. Oamenii au ieşit masiv în stradă, cerând exact ceea ce susţine Opoziţia liberală: retragerea Legilor Justiției, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale, demisia Guvernului, precum și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.
Aceste manifestări paşnice nu sunt altceva decât expresia trezirii spiritului civic în locuitorii României! Dacă la nivel instituţional general, în ultima vreme am putut constata un declin aproape inexplicabil al puterii de expresie a societăţii civile, ieşirea într-un număr atât de mare a românilor protestatari împotriva Guvernului demonstrează că PNL a procedat corect iniţiind moţiunea de cenzură de săptămâna trecută. Precum am mai spus, în ciuda rezultatul votului, problemele rămân nerezolvate, iar românii de bună-credinţă, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, au protestat tocmai împotriva inechităţilor şi a bâlbâielilor comise în acest an de guvernul PSD-ALDE.
Mă bucur că eforturile politice ale Partidului Naţional Liberal, de conştientizare a românilor despre greşelile guvernanţilor, sunt dublate de reacţiile prompte ale populaţiei! Este o dovadă clară a faptului că facem opoziţie corectă, constructivă şi transparentă, iar semnalele noastre de alarmă sunt recepţionate la adevărata dimensiune de către români!
Mă aştept ca trezirea civică din România acestor zile să aibă un corespondent aşteptat şi în rândul partidului de guvernământ, prin demisia aşteptată a liderului său, în aşa fel încât să avem o ţară ca afară, în care copiii noştri să îşi dorească să rămână! Acest deziderat însă nu se va putea îndeplini prin perpetuarea la conducerea ţării a unor cetăţeni certaţi cu legea, cu dosare penale şi cu vizite mai dese la DNA decât la locul de muncă!