RETETA | Negresă cu cremă de vanilie
Ingrediente:
Pentru aluat
3 ouă
1 cană zahăr
1/2 cană ulei
1/2 cană lapte
1 linguriţă de amoniac
1 1/2 căni făină
Pentru cremă
55 g unt
45 ml lapte
50 g praf budincă vanilie instant
250 g zahăr pudră
5 ml esenţă vanilie
Pentru glazură
115 g ciocolată amăruie
15 g unt
Mod de preparare:
Aluatul: se separă albuşurile de gălbenuşuri. Albuşurile se freacă bine cu zahărul până se topeşte. Gălbenuşurile se bat cu uleiul, laptele, amoniacul stins, se adaugă albuşurile bătute cu zahăr şi se pune făina. Se tapetează o tavă cu unt şi făină, se toarnă compoziţia şi se dă la cuptor 30 minute la foc potrivit.
Crema: se bat cu mixerul untul, laptele şi praful de budincă. Se adaugă treptat zahărul pudră şi vanilia. Se toarnă crema peste prăjitură şi se dă la rece 2-3 ore.
Glazura: se amestecă ciocolata şi untul la foc foarte mic. Când se răceşte puţin, se toarnă peste prăjitură şi se dă la rece.