ImportantLocal

LOCAL | Protest împotriva vaccinării obligatorii! FOTO&VIDEO!

Aproximativ 30 de de persoane s-au adunat astăzi, în faţa Primăriei municipiului Botoşani, pentru a protesta faţă de vaccinarea obligatorie. Bunici şi părinţi cu copii în braţe au afişat lozinci prin care susţin că vaccinarea ar trebui să rămână o alegere şi a solicitat statului “să respecte drepturile şi libertăţiile cetăţenilor”.

Înainte de a da citire unor argumente care le motivează protestul, cei prezenţi au rostit Tatăl Nostru.

Ei se opun proiectului de lege care “propune vaccinarea obligatorie a copiilor și adulților si sancționarea dură a cetățenilor care refuză să se supună sau să își supună propriii copii unui act medical care, așa cum întreaga comunitate medicală internatională este de acord, comportă riscuri pentru sănătatea și viața lor”.

“Legea încalcă constituţia României şi foarte multe dintre drepturile omului. Nu protestăm împotriva vaccinării, ci împotriva obligativităţii vaccinării. Trebuie să avem dreptul să alegem ce să facem cu corpul nostru şi al copiilor noştri.” a spus Daniel Ciobbanu, iniţiatorul mişcării de la Botoşani.

“Am 3 copii şi toţi sunt vaccinaţi. Şi totuşi, există riscuri. Avem dreptul să fim informaţi şi dă decidem dacă vrem să introducem orice substanţă ori în noi ori în copiii noştri, legea asta vrea să scoată în evidenţă doar beneficiile, nu şi riscurile.”

“Ne interesează libera alegere!”

“Nu sunt de acord cu vaccinarea! Cei tineri au dreptul să trăiască! De ce doamna Merkel este împotriva vaccinării? Adică poporul german are dreptul la viaţă, iar ai noştri trebuie să moară? Sunt nişte călăi cei care ne obligă să ne vaccinăm!”

“Sunt foarte multe reacţii advesre şi nu vreau să fiu obligată, Vreau să fiu liber să aleg!”

“Nu poate fi o lege universal valabilă şi benefică. Nu toate persoanele pot primi acelaşi vaccin, fiecare om diferă, are altă constituţie, e diferit de alţii! De ce au distrus institutul Cantacuzino? Vaccinurile româneşti erau bune! De ce nu îl subvenţionează? Nu suntem cobaii Europei!”

“Suntem împotriva vaccinării nepersonalizate, iresponsabile şi abuzive!”

…au spus protestatarii

Oamenii, care s-au mobilizat pe o reţea de socializare, spun că nu sunt împotriva vaccinării, ci împotriva obligativităţii acesteia.

Protestatarii au organizat şi un marş pe Pietonalul Unirii şi în Parcul Mihai Eminescu, pe parcursul căruia au împărţit materiale informative, iar la final s-au oprit pe în Piaţa revoluţiei, pentru a asculta discursurile susţinute de o parte dintre organizatori.

Proiectul de lege care-i obligă pe părinţi să-şi vaccineze copiii a fost aprobat de Guvern, iar acum e rândul parlamentarilor să-şi exprime un punct de vedere şi nu face referire doar la copii, ci şi la vaccinarea obligatorie a adulţilo. În plus, acesta prevede sancţiuni cuprinse între 500 şi 10.000 de lei, în caz de refuz.

Actul normativ ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2018. Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului.

Ministerul Sănătăţii a lansat o amplă campanie pro-vaccinare, împreună cu medici şi autorităţi locale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page