Miercuri, în jurul orei 18.00, U.V. de 54 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional D.N.29, din direcţia Săveni-Botoşani, pe raza localităţii Ungureni, surprinde și accidentează pe P.M., de 49 de ani, din comuna Ungureni, care s-a angajat în traversarea drumului public, prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma producerii evenimentului, pietonul a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ şi atât lui cât şi pietonului le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.