O nouă ordonanţă a guvernului a intrat în vigoare sâmbătă, iar şoferii trebuie să ştie ce li se poate întâmpla dacă circulă cu o maşină fără să fi făcut Inspecţia Tehnică Periodică (ITP), dar şi alte lucruri.
Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a intrat în vigoare astăzi, 2 septembrie. Una dintre cele mai imporante prevederi ale sale se referă la introducerea noţiunii de suspendare a înmatriculării vehiculelor.
Suspendarea de drept a înmatriculării, care a fost introdusă prin OG 14/2017, este “operațiunea administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public”. Aşadar, cât timp înmatricularea este suspendată de drept, autoturismul nu poate circula pe drumurile publice.
Noţiunea nu era definită în legislaţie iar, de astăzi, se poate aplica în două situaţii.
În primul caz, înmatricularea se suspendă de drept dacă se constată că un autoturism circulă fără să fi făcut Inspecţia Tehnică Periodică (ITP), sau dacă circulă cu ITP expirat. După ce vehiculul trece o nouă inspecţie periodică, suspendarea încetează.
Al doilea caz în care intervine suspendarea înmatriculării este cel în care se achiziţionează un autoturism, iar noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.