Important

LOCAL | Ansamblul Folcloric “Hora” din Vlăsinești va participa la un Festival Internațional din Cehia – FOTO

Ansamblul Folcloric “Hora” al Căminului Cultural Vlăsinești, județul Botoșani, va reprezenta România la un renumit festival internațional de folclor.
În urma parteneriatului cu Asociația Culturală ”Friedrich Schwartz” din Suceava condusă de domnul Ovidiu Șvarț, ansamblul folcloric al comunei a primit onoranta invitație de a participa la cea de-a 47 -a editie a ”FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR DIN LIPTAL-CEHIA”.
Festivalul se va desfășura în perioada 23 – 28 august 2017 in localitatea Liptal, Regiunea Zlín, Republica Cehă, unde vor fi prezente formații artistice din toate colțurile lumii.
“Este onorant pentru noi să reprezentăm țara la un festival cu o asemenea tradiție. Am dat curs acestei invitații din dorința de a prezenta tradițiile, portul popular, dansul și cântecele românești culese din vetrele folclorice ale Moldovei la un festival renumit din străinate.
Pe această cale doresc să mulțumesc pentru sprijinul acordat Consiliului Local Vlăsinești și colaboratorilor care au făcut posibilă prezența la acest eveniment a ansamblului comunei noastre”, a declarat primarul comunei Vlăsineşti, Andrei Bouariu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page