Important

SPORT | Seminar de Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, Botoșani!

Asociaţia AIKI DOJO organizează seminarul de Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu condus de Frederic Floquet – 5 dan Kobudo, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Aikibudo şi Katori Shinto-ryu, în perioada 21.09.2012 – 23.09.2012, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, Botoșani.

Este primul seminar concentrat pe studiul sabiei japoneze în zona de N-E a României.

Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu (天真正伝香取神道流) este una dintre cele mai vechi arte marțiale japoneze, un exemplar al Koryu Bujutsu, a fost fondat de Iizasa Ienao, născut în anul 1387 în satul Iizasa (Takomachi, Prefectura Chiba), situat în apropierea Altarului Katori.

Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu a fost fondat în 1447, dar unii cercetători susțin anul 1480 că este mai exact din punct de vedere istoric.

Manifestarea este organizată în cadrul Proiectului „Dezvoltarea atitudinii civice prin promovarea artelor marţiale tradiţionale şi deschiderea Centrului de Artă şi Cultură Japoneză” cu sprijinul Primăriei Botoșani.

Asociaţia AIKI DOJO promovează disciplinele marţiale japoneze: AIKIDO AIKIKAI şi Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu și în Suceava, datorită colaborării fructuoase cu Universitatea “Ştefan cel Mare”.

Detalii despre Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu găsiți pe situl: www.usv.ro/aikido.

Duminică, 23/09/2012, începând cu ora 13.00, maestrul Frederic Floquet și Asociaţia AIKI DOJO vor susține o demonstrație a artelor marțiale AIKIDO şi Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu, urmată de o conferință de presă.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page