SANATATE | Sucurile care curăță ficatul
Ficatul este organul care acumulează cele mai multe toxine, iar dacă funcțiile îi sunt afectate, pot fi dezvoltate grave probleme de sănătate. Pentru a le evita, este important să avem alimentația sănătoasă și echilibrată, dar și să bem sucuri din legume și fructe, care au capacitatea de a-l curăța.
Iată câteva rețete de sucuri naturale care curăță ficatul:
Grepfruit, portocală și lămâie
Datorită antioxidanților, fructele citrice sunt ideale pentru eliminarea toxinelor din organism. Sucul acestor trei fructe curăță ficatul și colonul, dar întărește și sistemul imunitar.
Ai nevoie de:
– 2 portocale
– 1 lămâie
– 2 grepfruturi
– 1 lingură de ulei de măsline
Mod de preparare:
Descojește fructele și scoate-le semințele. Pune feliile și uleiul de măsline în vasul blenderului, pe care apoi le procesezi. Poți adăuga și puțină apă sau gheață. Toarnă sucul într-un pahar și bea-l. De preferat dimineața, pe stomacul gol, și să fie proaspăt preparat. Dacă este mult prea acid pentru tine, adaugă în el legume verzi.
Portocală și ghimbir
Acest suc conține o cantitate mare de antioxidanți, deoarece și ghimbirul, și portocala sunt surse. În plus, ghimbirul îmbunătățește digestia și are proprietăți antiinflamatoare.
Ai nevoie de:
– 1 portocală mare
– 1 lingură de ghimbir proaspăt ras
Mod de preparare:
Curăță de coajă portocalele și scoate-le sâmburii. Pune-le în vasul blenderului împreună cu ghimbirul și procesează-le cel puțin două minute. Este important să bei sucul 3 seri la rând. Dacă rezultatele nu apar în scurt timp, continuă să-l bei pe parcursul a 7 zile.
Lămâie și sfeclă roșie
Sfecla roșie este bogată în antioxidanți, vitamine, minerale și betanină, substanța care îi dă culoarea roșie. În plus, elementele care se găsesc în sfecla roșie elimină metalele grele din organism, prevenind astfel cancerul de ficat.
Ai nevoie de:
– 1 sfeclă roșie
– sucul de la 1-2 lămâi
Mod de preparare:
Spală și curăță sfecla roșie de coajă și apoi tai-o cubulețe. Taie lămâia pe jumătate și stoarce sucul. Pune sfecla și sucul de lămâie în vasul blenderului și procesează-le câteva minute. Este recomandat ca băutura să fie consumată imediat, pentru a nu se pierde substanțele nutritive.