Încadrat de polițiști și ”mascați”, dar senin și calm, Mădălin Miki Lupu și-a recunoscut crima în fața oamenilor legii, după o reconstituire care a durat câteva ore. Tatuat pe față și pe gât și tăiat pe membre, tânărul nu doar pare, ci chiar este extrem de periculos. Acesta a fost dus la locuința familiei Drâmbărean, din Partoș, unde a arătat pas cu pas cum a intrat în grădină, cum a atacat-o și ucis-o pe femeia în vârstă și cum l-a rănit pe fiul acesteia. Elemente șocante ies la iveală în urma anchetei. Se pare că acesta a acționat singur și și-a ales victimele în funcție de modul sumar în care a evaluat casa și grădina, după care a dedus că acolo locuiește o familie cu bani. Fără prea multe ezitări, a intrat și pentru că oamenii erau acasă, i-a atacat cu o violență extremă, lovindu-i cu tot ce a găsit la îndemână. Totul s-a petrecut în câteva minute.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au transmis date oficiale despre împrejurările în care s-a produs crima de la Partoş. Mădălin Miki Lupu (24 de ani, din Coţuşca, Botoşani) este urmărit penal pentru omor calificat, tentativă de omor calificat şi tâlhărie calificată. Va fi prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Potrivit anchetatorilor, şi-a lovit victimele cu o piatră de grădină şi cu picioarele. A furat 4.300 de lei şi bunuri din locuinţa din Partoş.
În urma agresiunii, femeia de 80 de ani a murit, iar fiul ei se află în stare gravă la spital. Inculpatul a fost adus, joi seara, de la Botoşani, unde este acuzat că a comis altă crimă, la Alba Iulia. Avocatul din oficiu al acestuia spune că și-a recunoscut fapta.
„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus la data de 21 iulie 2017, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului LUPU MĂDĂLIN-MIKI, în vârstă de 24 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată.
În cursul zilei de 21.07.2017, urmează a se sesiza judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 14.07.2017, în jurul orei 10.00, inculpatul LUPU MĂDĂLIN-MIKI, aflându-se pe raza municipiului Alba Iulia, în scopul de a sustrage bani și bunuri, a pătruns fără drept în curtea și în casa locuinței victimei D. C. – în vârstă de 80 de ani și a fiului acesteia, persoana vătămată D. C. O. – în vârstă de 53 de ani, locuință situată în municipiul Alba Iulia, județul Alba, ocazie cu care le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu o piatră de decor de grădină, de dimensiuni mari și cu picioarele, în zona capului și a pieptului, sustrăgând din casa locuinței acestora suma de aproximativ 4.300 lei, precum și obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzându-le leziuni grave care au condus la decesul victimei D. C. și la internarea medicală de urgență a persoanei vătămate D. C. O.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Alba.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Reamintim că C. Drâmbărean, o femeie de 80 de ani, a fost găsită fără viaţă, sâmbătă, 15 iulie, dimineaţa, în curtea locuinţei sale, de pe strada Regiment V Vânători, în cartierul Partoş al oraşului Alba Iulia. Fiul ei, C. Drâmbărean, de 53 de ani, a fost găsit închis în casă, în stare de șoc, cu multiple lovituri la nivelul capului.
Cumplita crimă s-a petrecut vineri, iar poliția a fost anunțată abia sâmbătă, când victimele au fost găsite de către familie.
După ce a comis fapta de la Alba Iulia, Mădălin Lupu ar fi plecat la Botoșani unde a încercat să comită un furt la locuința Floricăi Dutcă, o femeie de 71 de ani din Coțușca. Femeia nu era acasă, dar a fost alertată de vecini. Când a intrat în casă peste tânăr, acesta a înjunghiat-o de două ori, victima decedând la spital. Cea de-a doua victimă a fost ucisă chiar de ziua lui de naștere.
De asemenea, o altă infracțiune cu violență pe care acesta ar fi comis-o la Caraș Severin este în atenția anchetatorilor.
Lupu are 7 clase este recidivist și a fost condamnat în trecut pentru un viol comis în 2011. A ieșit din penitenciar anul trecut, după cinci ani.
FOTO & VIDEO AICI!