Luna august marchează începutul unor noi proteste ale posesorilor de maşini din judeţ.
Mai mulţi botoşăneni din nordul judeţului s-au mobilizat pentru a organiza un miting de proporţii prin care îşi manifestă nemulţumirea faţă de starea proastă a drumurilor publice.
Localnici din Mileanca, Havârna, George Enescu, Cordăreni şi Vorniceni precum şi cei din oraşul Darabani vor protesta sâmbătă, 12 august, pe drumurile judeţee care le străbat comunele, protest care se va încheia în Cracalia comuna George Enescu, cu un mare MITING pe terenul de sport.
Este o inițiativă cetățenească și reprezintă atitudinea societății civile din nordul judeţului Botoșani, față de lipsa unor condiții civilizate de circulație pe aceste sectoare de drum. Organizatorii spun că astfel îşi cer dreptul de a avea drumuri asfaltate fără gropi şi noroi.
Demersurile pentru organizarea protestului au început înainte ca Ministerul Dezvoltării Regionale să anunţe care vor fi obiectivele ce urmează să fie finanţate în următorii ani prin programul PNDL II.